„Dacă ţara trebuie să aibă un loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ”
Mihail Kogălniceanu
Proiectul „BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” este parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României ce vizează promovarea unor proiecte/activităţi în domeniul educaţiei financiare care să contribuie la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare de către publicul larg.
Iniţiat în anul 2009, în fază pilot, proiectul are ca obiectiv general îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi înţelegere, în mediul universitar, a activităţii băncii centrale, a rolului, funcţiilor şi implicaţiilor deciziilor acesteia în economia românească, contribuind astfel la crearea şi consolidarea canalelor de comunicare necesare asigurării unei educaţii financiare adecvate la nivelul publicului larg.
Publicul ţintă al proiectului este format din studenţi ai facultăţilor cu profil economic din principalele centre universitare, cadre didactice şi cursanţi ai şcolilor doctorale ale universităţilor. Acţiunile desfăşurate în cadrul primei etape a proiectului constau, în principal, în participarea studenţilor selectaţi de fiecare universitate parteneră la seminarii interactive conduse şi moderate de lectori din BNR pe teme precum istorie bancară şi funcţii ale băncii centrale, susţinerea unor conferinţe cu participarea membrilor Consiliului de administraţie al BNR, vizitarea sucursalelor BNR, precum şi organizarea altor manifestări (lansare de carte etc.).
În a doua etapă a proiectului, universităţile partenere vor sprijini studenţii şi cadrele didactice implicate în proiect în procesul de multiplicare a informaţiei dobândite, prin organizarea unor seminarii/conferinţe proprii. În plus, studenţii participanţi vor elabora o serie de eseuri pe baza unei tematici stabilite, lucrări ce vor fi evaluate şi selectate de către lectorii BNR, cele mai bune urmând a fi prezentate în faza finală a proiectului.
Detaliile privind desfăşurarea proiectului „BNR - zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti":