Alocuţiunea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, cu ocazia ceremoniei de înfiinţare a unei noi Constituenţe din care face parte România

la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială


Excelenţele voastre, domnilor miniştri şi domnilor guvernatori,
Doamnelor şi domnilor,


Sunt onorat  că această ocazie specială îmi oferă şansa de a mă adresa dumneavoastră şi de a ura bun venit alături de noi partenerilor noştri din Belgia şi Luxemburg.

Acest moment, în care naşterea noii Constituenţe formate din 15 ţări membre este anunţată oficial, are câteva semnificaţii istorice, deja prezentate de către domnul ministru de Jager.

Aş dori doar să adaug câteva aspecte din experienţa ţării mele. România a aderat la FMI şi BM în anul 1972 şi a fost încă de atunci membră a Constituenţei olandeze. Este demn de menţionat faptul că această Constituenţă avea la momentul respectiv doar cinci membri: Olanda, Israel, Cipru, Iugoslavia şi România. După 1990, am văzut cum, în câţiva ani, numărul ţărilor membre a crescut până la 13. În ciuda acestei extinderi rapide, cu o configuraţie atât de diversă, şi a imenselor transformări produse în toate ţările în ultimele două decenii, Constituenţa noastră a rămas remarcabil de stabilă şi a funcţionat bine.

De aceea, împărtăşesc punctul de vedere al domnului ministru de Jager, că forţa noastră vine tocmai din diversitate.

Mai mult de atât, aş putea spune că, bazându-se pe diversitate şi stabilitate, această Constituenţă a evoluat gradual în sensul sprijinirii intereselor economiilor mici şi deschise, aşa cum sunt şi ţările noastre. Astăzi, incluzând Belgia şi Luxemburg, suntem una dintre cele mai mari şi diverse constituenţe dintre cele europene, cu o putere de vot substanţial mai mare şi o voce mai puternică în cadrul Boardului FMI în viitor.

Nu numai că reprezentăm aproape un sfert dintre ţările membre UE, dar avem printre noi membri cu o bogată experienţă în domeniul financiar. Aş dori să reamintesc că primul Director General al FMI a fost Camille Gutt, distinsul economist belgian. De asemenea, al cincilea Director General, Johannes Witteveen, a fost de naţionalitate olandeză. Primul Director General Adjunct a fost, pentru o lungă perioadă de timp în ultimii douăzeci de ani, Stanley Fisher.

Lecţia istorică pe care o ţară ca România a învăţat-o în ultimii patruzeci de ani, ca membră a Constituenţei olandeze, este dată de importanţa continuităţii. Continuitatea este cea care ne-a dat sentimentul de a fi parte a unei mari familii, care îşi ocroteşte şi îşi susţine membrii.

Pentru multe dintre fostele state comuniste, apartenenţa la această Constituenţă a oferit oportunitatea de a profita de expertiza specialiştilor occidentali, în amplul nostru efort de dezvoltare instituţională. Un exemplu îl constituie banca centrală a României la începutul anilor ’90. Astfel, Direcţia Supraveghere a BNR a fost organizată cu ajutorul asistenţei tehnice din partea Băncii Olandei. De asemenea, piaţa valutară şi cea monetară s-au dezvoltat în urma cooperării cu banca centrală a Belgiei.

O altă formă de cooperare între statele din cadrul Constituenţei noastre, începând din anul 1993, a fost reprezentată de întâlnirile la nivel de miniştri şi guvernatori, care au avut loc pe o bază rotativă în fiecare dintre ţările membre. Cu prilejul acestor întâlniri, conducerea FMI şi experţi ai acestei instituţii au fost invitaţi să susţină prezentări pe teme de interes comun. Am participat la majoritatea întâlnirilor Constituenţei începând din 1990 şi pot mărturisi că fiecare dintre acestea au fost interesante şi fructuoase. Ca veteran, nu pot să nu-mi amintesc prima întâlnire la care am participat după căderea comunismului în România, în septembrie 1990. Am întâlnit atunci trei persoane cu o statură impozantă: guvernatorul Wim Duisenberg, ministrul Wim Kok şi Directorul Executiv Goddard Posthumus. Mai mult decât atât, am avut onoarea să colaborez cu toţi directorii Constituenţei noastre olandeze. Este o plăcere pentru mine să-mi aduc aminte relaţiile de colaborare deosebite pe care le-am avut cu Onno Wijnholds, Age Bakker, Jeroen Kremers, Guvernatorul Nout Wellink şi Ministrul Gerrit Zahn.


Dragi colegi şi prieteni,


Sunt mândru să pot spune că întâlnirea Constituenţei din luna iunie anul acesta, din România, la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai Belgiei şi Luxemburgului, a constituit un pas înainte către alianţa consfinţită în mod formal astăzi. A fost ca şi cum logodna s-a petrecut la Bucureşti, iar acum mariajul  oficial este sărbătorit la Tokio.

Pot spune că nu a fost un drum uşor. BNR şi-a dovedit sprijinul şi loialitatea încă de la început. Mulţi dintre cei prezenţi aici au jucat un rol esenţial în a face acest lucru posibil: Ministrul de Jager, Guvernatorul Knot, Directorul Executiv Menno Snel, Directorul Executiv Ruud Treffers.

Doresc să le mulţumesc lor, dar şi fiecăruia dintre dumneavoastră. Suntem acum o mare familie pentru care încrederea este vitală. Îmi doresc ca peste timp să avem ocazia de a ne întâlni din nou, pentru a privi retrospectiv cu mândrie la această zi de mari realizări.


Vă mulţumesc.