Discurs în deschiderea conferinței cu tema Dezvoltarea - de la planificarea la stabilitate și durabilitate

Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR


Domnilor miniștri,
Doamnă Vicepreședinte,
Stimați parteneri,
Doamnelor și domnilor,

Bine ați venit la Banca Națională a României!

Ne face plăcere să găzduim astăzi  dezbaterea cu tema Dezvoltarea – de la planificare la stabilitate și durabilitate, organizată de parteneriatul pe care Banca Națională a României l-a încheiat la începutul acestui an cu Patronatul Proiectanților în Construcții.

Domeniul construcțiilor, în ansamblul său, reprezintă acum în România o componentă majoră a creșterii economice. De aceea, situația din acest sector poate fi considerată un indicator important al stării economice generale a țării.

Deschidem astăzi o platformă de dialog cu reprezentanții acestui sistem. Suntem interesați de elaborarea unor studii și analize economice aprofundate despre evoluțiile din acest domeniu.

Parteneriatul pe care l-am încheiat cu Patronatul Proiectanților în Construcții poate fi integrat, de altfel, în programe deja consacrate ale BNR, dedicate mediului de afaceri, precum EconomicHub, care a debutat în 2019. Pe aceeași linie se înscrie și inițiativa băncii centrale de a contribui la creșterea educației antreprenoriale la nivel național, prin demararea în anul 2023 a proiectului Antreprenoriat de TOP alături de Asociația Română a Băncilor, Asociația Societăților Financiare din România, Asociația Română de Fintech, Bursa de Valori București, Institutul Bancar Român, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Camera de Comerț și Industrie și reprezentanți ai mediului academic.

Astfel de colaborări sunt ceva obișnuit pentru Banca Națională, o instituție care      și-a asumat deschis un rol important în dezbaterea economică. Încurajăm dezbaterile, schimbul de idei. Credem că prin dialog putem progresa.

Avem un bun exemplu despre ce înseamnă clădirile solide, bine proiectate și realizate. Ne aflăm în Palatele Băncii Naționale, clădiri emblematice ale Bucureștiului și României încă de la construirea lor, simboluri ale durabilității și stabilității. Tot ceea ce numim astăzi centrul vechi al Bucureștiului s-a transformat dintr-un cartier oriental al târgoveților într-un vibrant centru financiar-bancar: 144 de bănci si 14 societăți de asigurare au funcționat în patrulaterul cuprins între cheiul Dâmboviței, Calea Victoriei, bd. Elisabeta și bd. Colței (bd. I. C. Brătianu) în perioada interbelică. Un adevărat reper de arhitectură, dar și de soliditate, responsabilitate și chiar bunăstare.

Doamnelor și domnilor,

Deschidem cu acest eveniment o lună de referință pentru noi. Sărbătorim pe 17 aprilie împlinirea a 144 de ani de la înființarea BNR, a 16-a bancă centrală din lume ca vechime. Lansăm, cu aceasă ocazie, moneda cu tema 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu.

Pe 11 aprilie organizăm aici Ziua națională a educației financiare, un Forum la care suntem co-organizatori alături de mai multe instituții.

Și tot luna aceasta ne vom bucura pentru al treilea an consecutiv de relația solidă și cu o lungă tradiție pe care o avem cu Academia de Studii Economice din București. Este prea bine cunoscut faptul că BNR a fost mereu alături de mediul academic și de cel economic și a încercat să dezvolte un sistem de colaborare cu cât mai multe instituții.

Pe 29 aprilie organizăm simpozionul dedicat celebrării a 20 de ani de la aderarea României la NATO, ocazie cu care lansăm în circuitul numismatic moneda cu aceeași temă.

Închei prin a vă asigura că Banca Națională va continua să fie un partener de încredere și de referință pentru oricine va dori să fie alături de noi în demersul nostru de a ajuta la dezvoltarea și bunăstarea economică a României.

Vă urez succes în dezbaterile de astăzi!

 

Vom asculta în continuare mesajele:

  • domnului Ioan-Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor
  • domnului Adrian - Ioan Veștea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
  • domnului Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
  • doamnei Gabriela Horga, Vicepreședinte Autoritatea de Supraveghere Financiară
  • domnului Florin Dănescu, Președintele Executiv al Asociației Române a Băncilor
  • domnului Alexandru Fulga, Președintele Patronatului Proiectanților în Construcții și pe cel al
  • domnului Cristian Erbașu, Presedintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții

București, 3 aprilie 2024