Discurs susținut la conferinţa 'Dezvoltarea României în noul context financiar european'

Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR


Distinsă audienţă,

Doamnelor şi domnilor,




Permiteţi-mi, vă rog, ca la început să felicit Ziarul Bursa şi Institutul Bancar Român pentru organizarea acestui eveniment deosebit de util prin actualitatea temelor puse în dezbatere.

Prezenţa Băncii Naţionale a României la această conferinţă este determinată de necesitatea furnizării către specialişti şi public, în general, a unor informaţii economice de bună calitate privind subiectele care suscită un larg interes.

Aceasta, deoarece, în spaţiul public sunt vehiculate, de multe ori, informaţii trunchiate şi distorsionate comparativ cu realitatea. De aceea, sper, ca prin intervenţia mea să contribui la mai buna înţelegere şi clarificare a unor aspecte importante privind situaţia actuală şi perspectivele sistemului bancar din România.

În perioada post-criză, dinamica sectorului bancar românesc dovedeşte rezilienţa acestuia la diversele şocuri externe şi interne, unele de magnitudini semnificative (ex.: mutaţiile în cadrul cursului EUR/USD, aprecierea francului elveţian), pe fondul unor măsuri pro-active adoptate de Banca Naţională a României. Totodată, constatăm că procesul de adaptare la noile reglementări în materie de supraveghere şi rezoluţie bancară, adoptate la nivel european, presupune eforturi şi costuri semnificative.

În cadrul sistemului bancar românesc, în perioada post-criză, s-au înregistrat două fenomene importante:

  • pe de o parte, unele portofolii de credite bune, iniţial externalizate, au fost internalizate, respectiv răscumpărate, ceea ce a condus la: (i) îmbunătăţirea calităţii portofoliilor bancare; (ii) suplimentarea veniturilor băncilor; (iii) limitarea ajustării numărului de salariaţi din acest sector;
  • pe de altă parte, băncile trebuie să facă față provocărilor pe care criza le-a generat: (i) creșterea volumului creditelor neperformante; (ii) creșterea costurilor de provizionare a acestora; (iii) rezultate financiare mai slabe pe termen scurt.

După cum se cunoaşte, după anul 2008, dinamica ascendentă a ratei creditelor neperformante s-a accentuat, pe fondul crizei economice din România. Deteriorarea calității portofoliilor de credite a continuat în pofida revenirii economice ulterioare, nivelul ratei creditelor neperformante ajungând la 22,3 la sută la în primul trimestru al anului 2014, în condițiile stagnării activităţii de creditare și ale unei piețe secundare nedezvoltate a activelor neperformante. Față de provocările la adresa stabilității financiare induse de această situație, BNR a acționat pro-activ, adoptând un set de măsuri care s-au dovedit a fi eficiente pentru curăţarea bilanţurilor băncilor comerciale prin:

  1. scoaterii în afara bilanţului a tuturor expunerilor reprezentând credite neperformante provizionate integral, ceea ce a plasat rata creditelor neperformante pe un trend stabil descendent, aceasta ajungând la 13,9% în decembrie 2014 (de la o valoare, cum s-a arătat anterior, de 22,3% în martie 2014);
  2. constituirea de provizioane pentru toate expunerile care înregistrează întârzieri în onorarea serviciului datoriei mai mari de 360 zile şi pentru care nu s-au iniţiat proceduri judiciare;
  3. constituirea de provizioane IFRS pentru expunerile faţă de debitorii persoane juridice aflate în insolvenţă;
  4. realizarea unui audit extern al procesului de provizionare aferent portofoliului de credite în sold la 30 iunie 2014, precum şi al evaluării colateralelor.

Sistemul bancar a înregistrat în anul 2014 o pierdere netă de 4,4 mld. lei, echivalentul a 1 mld. euro, respectiv pierderi însumând 1,4 mld. euro (la 23 de bănci) şi profituri de 0,4 mld. euro (la 17 bănci) . Pe ansamblul perioadei post-criză 2009-2014, sistemul bancar a înregistrat profituri în doi ani (2009 şi 2013) însumând 0,2 mld. euro, respectiv pierderi în restul de patru ani, acestea totalizând 1,8 mld. euro, rezultând, per sold, o pierdere netă, pe acest interval de timp, de 1,6 mld. euro.

Cu toate acestea, ca urmare a acţiunilor pro-active ale Băncii Naţionale a României rata de solvabilitate în sistemul bancar s-a consolidat, ajungând la 17,3% la finalul anului 2014 (comparativ cu 14,7% în 2009 şi între 15 şi 15,5% în perioada 2010-2013).

Acţiunile preventive ale Băncii Naţionale a României, care au întărit soliditatea sistemului bancar, s-au concretizat în aporturi suplimentare de capital însumând, în aceeași perioadă 2009-2014, 1,8 mld. euro. La aceste demersuri s-au alăturat acţiunile pentru o provizionare riguroasă a creditelor în dificultate, fapt reflectat de nivelul ridicat al gradului de acoperire prin provizioane IFRS situat la de 70% la finalul anului 2014.

Principala problemă a sistemului bancar în acest moment se referă la procesul de dezintermediere, pe fondul unui trend descendent al resurselor atrase de la băncile mamă (reducere de la 22,1 mld. euro la finalul anului 2008 la 11,9 mld. euro la finalul anului 2014 – respectiv o diminuare de 46%, ceea ce corespunde unui minus de resurse de 10,2 mld. euro). Procesul de dezintermediere are un caracter ordonat, fiind stimulat și de o cerere slabă de credite din lipsa clienţilor eligibili (persoane fizice şi juridice). Resursele externe au fost, treptat, înlocuite de resurse autohtone – pe fondul unei economisiri interne mai ample (în creştere cu 26% respectiv plus 12,2 mld. euro în decembrie 2014 faţă de finele anului 2008). Acest proces determină restrângerea creditării la nivelul băncilor locale fapt concretizat în reducerea ponderii creditului acordat sectorului privat în PIB de la 39,5% din PIB în 2011 până la 31,7%, valoare estimată, pentru anul 2014) .

Toate evoluţiile din cadrul sistemului bancar prezentate anterior au loc în contextul în care, pe plan internaţional şi european, are loc o reconfigurare a modului de reglementare şi supraveghere, precum şi a principiilor ce stau la baza acestora – toate ca efect şi al crizei financiare internaţionale.

Pe plan european, actuala criză a reliefat imperfecţiunile construcţiei instituţionale iniţiale – reprezentate de Uniunea Economică şi Monetară – iar dintre alternativele posibile – cea a unei uniuni fiscale şi cea a unui uniuni bancare – decidenţii europeni au optat pentru varianta mai puţin controversată şi mai uşor de implementat într-un interval de timp previzibil, respectiv cea a uniunii bancare.

Realizarea de o manieră eficientă a Uniunii Bancare presupune atingerea mai multor obiective:

  1. în primul rând, un răspuns eficace la criza financiară, prin creşterea rezistenţei băncilor la factorii de risc și asigurarea fluxului adecvat de fonduri pentru economie. Acest obiectiv este realizabil prin politici bancare prudente, care să facă băncile să pună capital deoparte pentru “zile negre” şi să contribuie, totodată, la un fond comun pentru finanţarea ieşirii ordonate de pe piaţă a instituţiilor de credit neviabile;
  2. apoi un sistem financiar solid şi eficient este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru atingerea unui alt obiectiv actual, reprezentat de o creştere economică inteligentă, durabilă şi incluzivă, generatoare de locuri de muncă şi competitivitate, aşa cum susţinea în 2014 fostul comisar european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier.

Din punctul de vedere legislativ Uniunea Bancară presupune: (i) un cadru unic de reglementare la nivel european (“Single Rulebook” – care cuprinde legislația vizând cerințele de capital “CRD IV”), (ii) legislația care reglementează redresarea și rezoluția bancară și (iii) legislația vizând schemele de garantare a depozitelor.

Totodată, Uniunea Bancară presupune, pe acest fond legislativ, crearea din punct de vedere instituţional a: (i) unui mecanism unic de supraveghere (MUS); (ii) mecanismului unic de rezoluție (MUR); (iii) unui sistem de garantare a depozitelor.

În contextul în care pentru ţările membre ale zonei euro apartenenţa la Uniunea Bancară este automată, iar România îşi propune, ca dată-ţintă pentru aderarea la zona euro anul 2019, rezultă că aderarea la Uniunea Bancară nu presupune, în fapt, decât alegerea momentului în timp la care devenim parte a acestui mecanism. Aderarea la Uniunea Bancară înainte de momentul adoptării euro reprezintă o opţiune preferabilă deoarece deciziile la nivelul MUS se vor reflecta oricum la nivelul sistemului bancar românesc, dată fiind prezenţa ridicată a capitalului din zona euro în structura instituţiilor de credit cu personalitate juridică română.

Totodată, aderarea la Uniunea Bancară poate contribui la accelerarea adoptării monedei unice deoarece consolidează stabilitatea financiară şi încrederea în sistemul bancar naţional, inclusiv prin diminuarea riscului de contagiune regională. Totodată, aderarea înlătură stimulentele dezintermedierii din partea băncilor cu capital străin şi, astfel, sprijină o creştere sustenabilă a creditării. Aceste evoluţii favorabile contribuie, la rândul lor, la o convergenţă reală mai rapidă prin faptul că o activitate de creditare mai dinamică generează o creştere mai substanţială a PIB.

În încheiere, având în vedere situaţia actuală a sistemului bancar românesc precum şi jaloanele evoluţiei sale viitoare, nu putem să nu remarcăm că eforturile conjugate ale băncii centrale şi ale mediului bancar, au condus la păstrarea stabilităţii sistemului nostru financiar, la întărirea rezistenţei acestuia la şocuri, precum şi la crearea de perspective favorabile privind relansarea pe baze sănătoase a creditării. Totuşi, aşa cum afirma Claudio Borio, şeful departamentului Economic şi Monetar al Băncii Reglementelor Internaţionale, în dozarea deciziilor şi acţiunilor în domeniul bancar trebuie să ţinem seama de faptul că “[…] secretul succesului este să îmbini ambiţia cu modestia. Ambiţia în sensul de a încerca să construieşti mecanisme care să fie capabile să readucă sistemul financiar pe o traiectorie de creştere sustenabilă şi modestia în sensul de a recunoaşte limitele pe care realitatea le impune acestor mecanisme […]”. Trebuie să mai recunoaştem, spunea Borio, “că forţa ciclurilor financiare este prea puternică pentru ca politicile prudenţiale să le facă faţă singure. Doar o combinaţie viabilă între politica prudenţială şi restul instrumentarului disponibil, adică politica fiscal-bugetară şi cea monetară, pot oferi şanse de reuşită”.

Vă mulţumesc pentru atenţie!



19 februarie 2015