Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 19 din 5.sep.2006
Monitorul Oficial, Partea I 770 11.sep.2006
Intrare în vigoare la 11.sep.2006
privind categoriile de active eligibile pentru suplimentarea portofoliului şi substituirea de credite ipotecare din portofoliu

   În baza prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 32/2006 privind obligaţiunile ipotecare,
   în temeiul prevederilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

   Banca Naţională a României emite prezenta normă.

   Art. 1. - Prezenta normă se aplică băncilor şi băncilor de credit ipotecar, persoane juridice române, denumite în continuare emitenţi, şi reglementează categoriile de active, altele decât creditele ipotecare, eligibile pentru suplimentarea portofoliului şi/sau substituirea creditelor ipotecare din portofoliul afectat garantării unei emisiuni de obligaţiuni ipotecare.
   Art. 2. -(1) Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au semnificaţia prevăzută în Legea nr. 32/2006 privind obligaţiunile ipotecare.
   (2) În înţelesul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
   1. bănci centrale - bănci centrale naţionale, precum şi Banca Centrală Europeană;
   2. instituţii - instituţii de credit în înţelesul Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, cu modificările ulterioare, şi societăţi de servicii de investiţii financiare în înţelesul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare;
   3. entităţi din sectorul public - organisme administrative fără scop patrimonial, subordonate administraţiei publice centrale sau autorităţilor administraţiei publice locale sau regionale ori autorităţilor care, din perspectiva Băncii Naţionale a României sau, după caz, a unei autorităţi competente cu supravegherea instituţiilor de credit dintr-un stat membru, au aceleaşi responsabilităţi ca şi autorităţile administraţiei publice locale sau regionale, ori entităţi fără scop patrimonial deţinute de administraţia publică centrală şi care beneficiază de garanţia expresă a administraţiei publice centrale; această categorie poate include entităţi administrate autonom, a căror organizare şi funcţionare sunt reglementate prin lege şi care sunt supuse controlului public;
   4. stat membru - orice stat membru al Uniunii Europene, precum şi orice stat aparţinând Spaţiului Economic European.
   Art. 3. - Emitenţii au obligaţia ca în cazurile prevăzute la art. 6 din Legea nr. 32/2006 să substituie creditele ipotecare ce nu mai îndeplinesc condiţiile de eligibilitate şi/sau să suplimenteze portofoliul afectat garantării unei emisiuni de obligaţiuni ipotecare cu credite ipotecare eligibile în înţelesul prevederilor art. 4 şi 5 din aceeaşi lege.
   Art. 4. - În condiţiile prevăzute la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 32/2006, emitenţii pot suplimenta portofoliul şi/sau substitui creditele ipotecare din portofoliul afectat garantării emisiunii de obligaţiuni ipotecare cu următoarele categorii de active, în situaţia în care nu dispun de alte credite ipotecare eligibile:
   a) creanţe faţă de sau garantate de administraţii publice centrale, bănci centrale, entităţi din sectorul public, administraţii publice regionale şi autorităţi ale administraţiei publice locale, din România sau dintr-un stat membru;
   b) creanţe faţă de sau garantate de băncile de dezvoltare multilaterală şi organismele internaţionale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta normă;
   c) creanţe faţă de sau garantate de administraţii publice centrale şi bănci centrale din state terţe, bănci de dezvoltare multilaterală şi organisme internaţionale, altele decât cele prevăzute la lit. b), evaluate la una dintre primele două categorii de rating de către o agenţie de rating recunoscută de Banca Naţională a României sau de o autoritate competentă cu supravegherea instituţiilor de credit dintr-un stat membru;
   d) creanţe faţă de instituţii evaluate la una dintre primele două categorii de rating de către o agenţie de rating recunoscută de Banca Naţională a României sau de o autoritate competentă cu supravegherea instituţiilor de credit dintr-un stat membru;
   e) creanţe cu o scadenţă de cel mult 100 de zile faţă de instituţii din România sau dintr-un stat membru, evaluate la categoria a treia sau a patra de rating de către o agenţie de rating recunoscută de Banca Naţională a României sau de o autoritate competentă cu supravegherea instituţiilor de credit dintr-un stat membru.
   Art. 5. - Fără a prejudicia aplicarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 32/2006, emitenţii pot suplimenta portofoliul şi substitui creditele ipotecare din portofoliu cu activele eligibile prevăzute la art. 4 lit. d) şi e) în proporţie de maximum 15% din valoarea nominală a obligaţiunilor ipotecare emise.
   Art. 6. - Activele, altele decât creditele ipotecare, incluse în portofoliul afectat garantării emisiunii de obligaţiuni ipotecare, ce nu mai îndeplinesc condiţiile de eligibilitate impuse prin prezenta normă, trebuie la rândul lor substituite, cu respectarea prevederilor prezentei norme şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 32/2006.

   Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

   Bucureşti, 5 septembrie 2006.
   Nr. 19.

   ANEXĂ
 
   LISTA
băncilor de dezvoltare multilaterală şi a organismelor internaţionale

   a) Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (International Bank for Reconstruction and Development);
   b) Corporaţia Financiară Internaţională (International Finance Corporation);
   c) Banca Interamericană de Dezvoltare (Inter-American Development Bank);
   d) Banca Asiatică de Dezvoltare (Asian Development Bank);
   e) Banca Africană de Dezvoltare (African Development Bank);
   f) Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Council of Europe Development Bank);
   g) Banca Nordică de Investiţii (Nordic Investment Bank);
   h) Banca de Dezvoltare din Caraibe (Caribbean Development Bank);
   i) Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development);
   j) Banca Europeană de Investiţii (European Investment Bank);
   k) Fondul European de Investiţii (European Investment Fund);
   l) Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (Multilateral Investment Guarantee Agency);
   m) Comunitatea Europeană (European Community);
   n) Fondul Monetar Internaţional (International Monetary Fund);
   o) Banca Reglementelor Internaţionale (Bank for International Settlements).