Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Regulament nr. 1 din 9.ian.2012
Monitorul Oficial, Partea I 49 20.ian.2012
Intrare în vigoare la 6.feb.2012
privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi

    Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) lit. b), ale art. 22 alin (1), ale art. 24 şi 49 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
    în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1934 asupra cambie şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

    Banca Naţională a României emite prezentul regulament.

   CAPITOLUL I
  Dispoziţii generale

   SECŢIUNEA 1
  Domeniul de aplicare şi definiţii

   Art. 1. - (1) Obiectul prezentului regulament îl constituie organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi, denumită în continuare CIP.
   (2) CIP gestionează informaţia specifică incidentelor de plăţi, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile specifice utilizatorilor.
   Art. 2. - Pentru scopurile prezentului regulament:
   1. Incidentul de plată este neîndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor titularilor de cont în timpul procesului de decontare a instrumentului de plată, obligaţii rezultate prin efectul legii, a căror neîndeplinire este adusă la cunoştinţa CIP de către persoanele declarante.
   2. Incidentul de plată major este incidentul de plată determinat de înregistrarea uneia din următoarele situaţii:
   a) în cazul cecului:
   a1) cec refuzat la plată pentru că a fost emis fără autorizarea trasului;
   a2) cec refuzat la plată din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare;
   a3) cec refuzat la plată din lipsă parţială de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare;
   a4) cec refuzat la plată pentru că a fost emis cu dată falsă;
   a5) cec refuzat la plată pentru că a fost emis de un trăgător aflat în interdicţie bancară;
   b) în cazul biletului la ordin şi al cambiei:
   b1) bilet la ordin/cambie cu scadenţă la vedere refuzat(ă) la plată din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată în termen;
   b2) bilet la ordin/cambie cu scadenţă la vedere refuzat(ă) la plată din lipsă parţială de disponibil, în cazul prezentării la plată în termen;
   b3) bilet la ordin/cambie cu scadenţă la un anume timp de la vedere, la un anume timp de la data emiterii sau la o dată fixă refuzat(ă) la plată din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată la termen;
   b4) bilet la ordin/cambie cu scadenţă la un anume timp de la vedere, la un anume timp de la data emiterii sau la o dată fixă refuzat(ă) la plată din lipsă parţială de disponibil, în cazul prezentării la plată la termen.
   3. Instrumentul de plată este oricare din următoarele mijloace de plată: cec, cambie, bilet la ordin.
   4. Interdicţia bancară este regimul impus de către o instituţie de credit trasă unui titular de cont prin care se interzice acestuia emiterea de cecuri pe o perioadă de un an, ca urmare a unui incident de plată major produs cu cec.
   5. Obligatul la plată este persoana fizică sau juridică, rezidentă ori nerezidentă, care prin emiterea/acceptarea unui instrument de plată este ţinut să onoreze obligaţia asumată; obligatul la plată pentru cec este trăgătorul, pentru cambie este trasul acceptant, iar pentru bilet la ordin este subscriitorul.
   6. Persoanele declarante la CIP sunt:
   - instituţiile de credit - persoane juridice române, pentru toate informaţiile privind incidentele de plăţi produse de către proprii titulari de cont sau de cei din unităţile lor teritoriale;
   - sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine, pentru toate informaţiile privind incidentele de plăţi produse de către proprii titulari de cont.
   7. Persoana acreditată este angajatul autorizat de conducerea persoanei declarante să transmită la şi să recepţioneze de la CIP informaţii privind incidentele de plăţi.
   8. Persoanele cu risc sunt persoanele fizice sau juridice, rezidente ori nerezidente, care au fost înscrise în Fişierul Naţional al Persoanelor cu Risc, ca urmare a înregistrării pe numele lor a unuia sau mai multor incidente de plată majore.
   9. Utilizatori sunt persoanele declarante, Banca Naţională a României, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Administraţiei şi Internelor cu unităţile lor teritoriale, instanţele judecătoreşti, alte instituţii ale statului cu atribuţii de supraveghere şi control; persoanele fizice şi alte persoane juridice, rezidente sau nerezidente, prin intermediul instituţiilor de credit, în condiţiile legii.

   SECŢIUNEA a 2-a
Structura bazei de date a CIP şi accesarea acesteia

   Art. 3. - CIP organizează şi gestionează baza de date care cuprinde:
   a) Fişierul Naţional de Incidente de Plăţi, denumit în continuare FNIP, este un fişier de interes general ce conţine incidente de plăţi cu cecuri, cambii, bilete la ordin şi care este structurat astfel:
   a1) Fişierul Naţional de Cecuri (FNC);
   a2) Fişierul Naţional de Cambii (FNCb);
   a3) Fişierul Naţional de Bilete la Ordin (FNBO);
   b) Fişierul Naţional al Persoanelor cu Risc, denumit în continuare FNPR, conţine incidentele de plăţi majore înregistrate pe numele unei persoane fizice sau juridice, rezidente ori nerezidente, şi este alimentat automat de FNIP.
   Art. 4. - (1) În vederea accesării bazei de date, persoanele declarante au obligaţia să desemneze maximum 5 persoane acreditate la CIP. În acest scop, trebuie să completeze şi să actualizeze formularul "Fişa de acreditare la CIP a persoanelor autorizate să transmită şi să recepţioneze informaţii privind incidentele de plăţi" conform anexei nr. 1. Această fişă va fi întocmită în două exemplare, având acelaşi conţinut, cu următoarele destinaţii:
   a) exemplarul 1 - se transmite în regim confidenţial direcţiei din Banca Naţională a României care coordonează activitatea CIP;
   b) exemplarul 2 - se păstrează pentru evidenţele proprii.
   (2) Accesarea sistemului informatic al CIP de către persoanele acreditate la CIP se face pe bază de nume atribuit de Banca Naţională a României.
   (3) Accesarea bazei de date a CIP de către persoanele declarante se poate face zilnic.

   CAPITOLUL II
  Regimul informaţiei privind incidentele de plăţi

   SECŢIUNEA 1
  Transmiterea şi înregistrarea informaţiei privind incidentele de plăţi

   Art. 5. - Persoanele declarante sunt obligate să raporteze la CIP, la termenele şi în condiţiile prevăzute de prezentul regulament, informaţiile privind incidentele de plăţi.
   Art. 6. - Fluxul informaţional privind transmiterea, înregistrarea, organizarea şi difuzarea informaţiei privind incidentele de plăţi este prezentat în anexa nr. 2 "Fluxul informaţional al Centralei Incidentelor de Plăţi".
   Art. 7. - (1) În scopul îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 5, persoana declarantă trebuie să transmită la CIP, în format electronic prin Reţeaua de comunicaţii interbancară, informaţia privind incidentele de plăţi.
   (2) În cazul în care instituţia de credit trasă, a trasului acceptant sau a subscriitorului a decis refuzul la plată al cecului, cambiei ori biletului la ordin, persoana declarantă are obligaţia ca, cel târziu în ziua bancară următoare zilei refuzului, să transmită la CIP refuzurile la plată pentru cecuri, cambii şi bilete la ordin. Transmiterea acestor informaţii se realizează prin utilizarea "Formularului de raportare a refuzurilor bancare cu cecuri" (F3A), a "Formularului de raportare a refuzurilor bancare cu cambii" (F3B) sau a "Formularului de raportare a refuzurilor bancare cu bilete la ordin" (F3C), după caz. Conţinutul acestor formulare şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 3.
   Art. 8. - Banca Naţională a României va asigura, la sediul său central, condiţiile tehnice care să permită înregistrarea, gestionarea şi difuzarea, cu operativitate, fără alterări, pe suport electronic, a informaţiilor privind incidentele de plăţi.
   Art. 9. - (1) Înregistrarea informaţiei în baza de date a CIP poate fi efectuată dacă informaţia transmisă de către o persoană declarantă respectă standardele de conţinut şi modul de completare a formularelor prevăzute în prezentul regulament.
   (2) După înregistrarea informaţiei în baza de date a CIP, persoana declarantă poate prelua, prin intermediul aplicaţiei CIP, "Cererea de înscriere a refuzului bancar privind cecul" (3A), "Cererea de înscriere a refuzului bancar privind cambia" (3B) sau "Cererea de înscriere a refuzului bancar privind biletul la ordin" (3C), după caz. Instituţia de credit are obligaţia să pună la dispoziţia fiecărui client cererile care conţin informaţiile înscrise pe numele/denumirea sa, cel târziu în ziua următoarea înscrierii la CIP a refuzului. Conţinutul acestor formulare este prezentat în anexa nr. 3.

   SECŢIUNEA a 2-a
Interdicţia bancară

   Art. 10. - În cazul înregistrării în baza de date a CIP a unui incident de plată major cu cec care generează interdicţie bancară, instituţia de credit este obligată să notifice titularului de cont declararea acestuia în interdicţie bancară cu scopul de a preveni producerea unor noi incidente de plăţi şi pentru a sancţiona titularul de cont care a generat incidentul în circuitul bancar. Pentru notificarea clientului cu privire la declararea interdicţiei bancare, instituţia de credit va adresa titularului de cont o "Somaţie", conform anexei nr. 4. Aceasta va cuprinde interdicţia de a emite cecuri pe o perioadă de un an începând cu data înregistrării la CIP a incidentului de plată major, precum şi obligaţia de a restitui, de îndată, instituţiei de credit (instituţiilor de credit) al cărei (căror) client este formularele de cec aflate în posesia sa şi/sau a mandatarilor săi. Somaţia va putea fi transmisă titularului de cont cel târziu în ziua bancară următoare zilei înscrierii la CIP a refuzului.

   SECŢIUNEA a 3-a
Suspendarea/Reluarea/Anularea înregistrărilor privind incidentele de plăţi din baza de date a CIP

   Art. 11. - (1) Suspendarea interdicţiei bancare înregistrată în baza de date a CIP se face de către persoanele declarante, în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii, prin care se dispune suspendarea interdicţiei.
   (2) Înregistrarea suspendării interdicţiei bancare se realizează pentru fiecare incident de plată major cu cec prin utilizarea "Formularului de suspendare/reluare a interdicţiei bancare" (F5). Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 5.
   (3) Înregistrarea suspendării interdicţiei bancare se face de către persoana declarantă cel târziu în ziua următoare datei prezentării de către client a unei hotărâri judecătoreşti prin care se dispune suspendarea acesteia. Persoana declarantă nu este ţinută responsabilă pentru nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti care nu i-au fost comunicate.
   Art. 12. - (1) În momentul în care persoana declarantă a luat cunoştinţă de încetarea suspendării ca urmare a respingerii cererii de anulare a interdicţiei bancare, printr-o hotărâre judecătorească executorie, interdicţia îşi reia cursul până la împlinirea perioadei de un an, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.
   (2) Reluarea interdicţiei bancare se realizează pentru fiecare incident de plată major cu cec a cărei perioadă de interdicţie bancară a fost suspendată anterior prin utilizarea formularului F5.
   (3) Înregistrarea reluării interdicţiei bancare se face de către persoana declarantă cel târziu în ziua următoare datei prezentării de către client a unei hotărâri judecătoreşti prin care se dispune respingerea cererii de anulare a interdicţiei bancare. Persoana declarantă nu este ţinută responsabilă pentru nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti care nu i-au fost comunicate.
   Art. 13. - (1) Anularea înregistrărilor privind incidentele de plăţi din baza de date a CIP se poate face de către persoanele declarante, în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii, prin care se dispune anularea acestora.
   (2) Anularea incidentelor de plăţi cu cecuri, cambii sau bilete la ordin din baza de date a CIP se realizează prin utilizarea "Formularului de anulare a înregistrărilor din baza de date a CIP" (F6).
   (3) Anularea înregistrărilor privind incidentele de plăţi din baza de date a CIP se efectuează de către persoana declarantă cel târziu în ziua următoare datei prezentării de către client a hotărârii judecătoreşti executorii, prin care se dispune anularea acestora. Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 6. Persoana declarantă nu este ţinută responsabilă pentru nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti care nu i-au fost comunicate.
   Art. 14. - După înregistrarea informaţiei în baza de date a CIP, persoana declarantă poate prelua, prin intermediul aplicaţiei CIP, "Cererea de suspendare/reluare a interdicţiei bancare" (5), "Cererea de anulare a incidentului de plată privind cecul" (6A), "Cererea de anulare a incidentului de plată privind cambia" (6B) sau "Cererea de anulare a incidentului de plată privind biletul la ordin" (6C), după caz. Instituţia de credit are obligaţia să pună la dispoziţia fiecărui client cererile care conţin informaţii înscrise pe numele/denumirea sa, cel târziu în ziua următoare înscrierii la CIP a cererii de suspendare/reluare a interdicţiei bancare sau a cererii de anulare a incidentului de plată cu cec, cambie ori bilet la ordin. Conţinutul acestor formulare este prezentat în anexele nr. 5 şi 6.
   Art. 15. - CIP nu poate anula, suspenda/relua sau modifica înregistrările privind incidentele de plăţi transmise de către persoanele declarante.

   SECŢIUNEA a 4-a
Organizarea şi gestionarea informaţiei privind incidentele de plăţi înregistrate în baza de date a CIP

   Art. 16. - (1) CIP asigură înregistrarea informaţiilor privind incidentele de plăţi raportate de către persoanele declarante şi prelucrarea acestor informaţii în scopul obţinerii de date agregate necesare utilizatorilor.
   (2) FNIP este gestionat conform necesităţilor proprii ale CIP, astfel încât să poată evidenţia operativ informaţiile privind:
   a) identificarea titularilor de cont;
   b) refuzul la plată al cecurilor, cambiilor sau biletelor la ordin.
   (3) FNPR este gestionat conform necesităţilor proprii ale CIP, astfel încât să poată evidenţia operativ informaţiile privind:
   a) incidentele de plăţi majore;
   b) persoanele fizice sau juridice, rezidente ori nerezidente, aflate în interdicţie bancară de a emite cecuri.
   Art. 17. - Informaţiile privind incidentele de plăţi sunt menţinute în baza de date a CIP pe o perioadă de 7 ani de la data înscrierii.

   SECŢIUNEA a 5-a
  Difuzarea de către CIP a informaţiei privind incidentele de plăţi

   Art. 18. - Fluxul difuzării informaţiei privind incidentele de plăţi deţinute de CIP către utilizatori este prezentat în anexa nr. 2 "Fluxul informaţional al Centralei Incidentelor de Plăţi."
   Art. 19. - CIP poate difuza informaţia conţinută în baza sa de date din proprie iniţiativă sau la cererea utilizatorilor.
   Art. 20. - (1) CIP difuzează din proprie iniţiativă persoanelor declarante informaţii despre incidentele de plăţi înregistrate în baza de date, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
   (2) În situaţia prevăzută la art. 11, CIP va pune la dispoziţie, pe suport electronic, în aceeaşi zi bancară, tuturor persoanelor declarante "Notificarea CIP privind interdicţia bancară" (F7) prin care li se comunică acestora declararea de către o persoană declarantă a titularului de cont în interdicţie bancară de a emite cecuri. Conţinutul acestui formular este prezentat în anexa nr. 7.
   (3) Persoanele declarante au obligaţia ca, cel târziu în ziua următoare primirii notificării CIP, să distribuie informaţia privind interdicţia bancară de a emite cecuri în propriul sistem intrabancar, în scopul evitării producerii riscului ca respectivul client să genereze un nou incident de plată asupra unui cont al său.
   (4) Instituţia de credit sau unitatea teritorială a instituţiei de credit unde respectiva persoană fizică ori juridică, rezidentă sau nerezidentă, are cont deschis va face demersuri pentru recuperarea în cel mai scurt timp a tuturor formularelor de cec eliberate acesteia, în scopul evitării riscului ca respectiva persoană să nu mai producă noi incidente de plăţi prin utilizarea acestora.
   (5) În situaţiile prevăzute la art. 12 şi 13, CIP va pune la dispoziţie pe suport electronic, în aceeaşi zi bancară, tuturor persoanelor declarante "Notificarea CIP privind suspendarea/reluarea interdicţiei bancare" (F8) prin care li se comunică suspendarea/reluarea interdicţiei respective pentru titularul de cont din notificarea CIP. Conţinutul acestui formular este prezentat în anexa nr. 8. Persoanele declarante au obligaţia ca, cel târziu în ziua următoare primirii notificării CIP, să distribuie această informaţie în propriul sistem intrabancar.
   (6) În situaţiile prevăzute la art. 14 şi 26, pentru anularea înregistrărilor privind incidentele majore de plată cu cec care generează interdicţie bancară, CIP va pune la dispoziţie, pe suport electronic, în aceeaşi zi bancară tuturor persoanelor declarante formularul F7. Persoanele declarante au obligaţia ca, cel târziu în ziua următoare primirii notificării CIP, să distribuie această informaţie în propriul sistem intrabancar.
   Art. 21. - (1) CIP difuzează la cerere persoanelor declarante informaţii despre incidentele de plăţi înregistrate în baza de date.
   (2) Persoanele declarante pot solicita CIP, pentru propriile sucursale, acordarea dreptului de consultare a bazei de date. Conectarea sucursalelor se realizează prin intermediul sediului lor central, pe bază de nume atribuit de Banca Naţională a României.
   (3) În situaţia în care persoanele declarante nu au sucursale, acestea pot solicita acordarea dreptului de consultare a bazei de date a CIP pentru o unitate teritorială din fiecare judeţ. Conectarea unităţilor teritoriale se realizează prin intermediul sediului lor central, pe bază de nume atribuit de Banca Naţională a României.
   (4) În situaţia în care o sucursală a persoanei declarante sau o unitate teritorială pierde această calitate, persoana declarantă are obligaţia să solicite CIP retragerea dreptului de consultare a bazei de date pentru aceste entităţi.
   (5) Persoanele declarante şi entităţile lor prevăzute la alin. (2) şi (3) pot solicita informaţii din baza de date a CIP, în nume propriu sau în numele clientului, prin "Formularul de consultare" (F9) şi "Cererea de consultare" (9). Conţinutul acestor formulare şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 9.
   (6) Cererea de consultare aferentă solicitării de informaţii se pune la dispoziţia clientului, respectiv persoanei împuternicite de acesta, după caz, de către instituţia de credit căreia i se adresează.
   Art. 22. - (1) Instituţiile de credit vor acorda clienţilor dreptul de a emite cecuri în care ele figurează ca instituţie de credit trasă, pe baza unei analize a riscurilor pe care le implică această operaţiune. În acest sens, instituţia de credit are obligaţia să consulte baza de date şi informaţia obţinută astfel încât aceasta să fie utilizată pentru diminuarea riscurilor.
   (2) Pentru diminuarea riscului în utilizarea instrumentelor de plată, instituţiile de credit vor pune la dispoziţia clienţilor informaţiile cu privire la utilizarea acestora, în conformitate cu legile şi reglementările aplicabile.
   Art. 23. - Directorul direcţiei care coordonează activitatea CIP poate dispune sistarea difuzării informaţiei privind incidentele de plată deţinute de CIP, în cazul în care accesul la aceasta s-a făcut de către persoane neautorizate.

   CAPITOLUL III
  Corectarea erorilor

   SECŢIUNEA 1
  Corectarea informaţiilor eronate care nu au fost înregistrate în baza de date a CIP

   Art. 24. - (1) CIP transmite persoanelor declarante, pe suport electronic, în aceeaşi zi bancară, pentru informaţiile care nu au respectat prevederile art. 9 alin. (1), în scopul înregistrării în baza de date a CIP "Formularul lista erorilor privind raportarea informaţiei referitoare la incidentele de plăţi" (F10). Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 10.
   (2) Corectarea acestor erori se realizează prin utilizarea formularelor F3A, F3B, F3C, F5, F6, F9 şi F11.

   SECŢIUNEA a 2-a
Corectarea erorilor pentru informaţiile înregistrate în baza de date a CIP

   Art. 25. - (1) În cazul în care persoana declarantă sesizează erori în privinţa informaţiilor transmise şi care au fost înscrise în baza de date a CIP, poate solicita corectarea acestora prin utilizarea "Formularului de rectificare a informaţiilor înregistrate în baza de date a CIP" (F11). Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 11.
   (2) Informaţiile ce pot fi rectificate sunt prezentate în anexa nr. 12 "Lista informaţiilor înregistrate în baza de date a CIP ce pot fi rectificate".
   (3) Persoana declarantă poate prelua prin intermediul aplicaţiei CIP cererile 3A, 3B, 3C, corectate. Instituţia de credit are obligaţia să pună la dispoziţia fiecărui client cererile ce îl vizează, cel târziu în ziua următoare transmiterii la CIP a formularului F11.
   Art. 26. - Anularea înregistrărilor privind incidentele de plăţi din baza de date a CIP se poate face de către persoanele declarante, din proprie iniţiativă, ca urmare a unei erori a instituţiei de credit, prin utilizarea formularului F6. Persoana declarantă poate prelua, prin intermediul aplicaţiei CIP, cererea 6A, 6B sau 6C, după caz. Instituţia de credit are obligaţia să pună la dispoziţia fiecărui client cererile care îl vizează, cel târziu în ziua următoare transmiterii la CIP a cererilor de anulare a incidentului de plată cu cec, cambie sau bilet la ordin. Conţinutul acestor formulare este prezentat în anexa nr. 6.

   CAPITOLUL IV
  Răspundere şi sancţiuni

   Art. 27. - Persoanele declarante răspund pentru veridicitatea şi integritatea informaţiei privind incidentele de plăţi, transmisă la CIP.
   Art. 28. - CIP actualizează baza de date proprie cu cecurile autorizate de Banca Naţională a României pentru a fi puse în circulaţie.
   Art. 29. - În cazul în care persoana declarantă anulează într-o lună calendaristică între 1 şi 5 incidente de plată transmise anterior la CIP, ca urmare a unei erori, aceasta va suporta o amendă de 500 lei. Pentru fiecare nou interval cuprins între 1 şi 5 incidente de plată anulate în aceeaşi lună calendaristică, ca urmare a unei erori, se va aplica o amendă de 500 lei.
   Art. 30. - (1) Instituţiile de credit care au declarat cu întârziere sau nu au declarat incidentele de plăţi către CIP, în condiţiile prevăzute la art. 7 şi/sau nu le-au notificat către client, în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (2), art. 10, 14, 25 şi 26, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 lei şi 2.000 lei pentru fiecare caz, după cum urmează:
   a) până la 10 zile lucrătoare bancare inclusiv - 500 lei;
   b) între 11 zile lucrătoare bancare şi 30 zile lucrătoare bancare, inclusiv - 1.000 lei;
   c) peste 30 zile lucrătoare bancare - 2.000 lei.
   (2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică, în aceleaşi condiţii, şi instituţiilor de credit care distribuie cu întârziere sau nu distribuie în propriul sistem intrabancar notificarea CIP privind interdicţia bancară ori notificarea CIP privind suspendarea/reluarea interdicţiei bancare prevăzute la art. 20 alin. (3).
   (3) Instituţiile de credit care nu au pus în executare hotărârile judecătoreşti executorii care le-au fost comunicate şi prevăzute la art. 11-13 se sancţionează cu amendă de 500 lei pentru fiecare hotărâre judecătorească executorie care nu a fost pusă în executare.
   Art. 31. - Instituţiile de credit care au eliberat formulare de cec titularilor de cont aflaţi în interdicţie bancară vor fi sancţionate cu amendă de 2.500 lei.
   Art. 32. - În cazul în care instituţiile de credit nu au notificat CIP anularea unui incident de plată declarat anterior la Banca Naţională a României din vina lor exclusivă, sustrăgându-se astfel de la plata amenzii prevăzute la art. 29, vor fi sancţionate cu amendă de 500 lei.
   Art. 33. - Banca Naţională a României poate modifica cuantumul amenzilor prevăzute în prezenta secţiune.
   Art. 34. - (1) Încălcările prevederilor art. 29 se constată lunar de către direcţia din cadrul Băncii Naţionale a României care coordonează activitatea CIP, în conformitate cu informaţiile înregistrate în baza de date a acestuia.
   (2) Încălcările prevederilor art. 30-32 se constată de către persoanele din cadrul Direcţiei supraveghere, anume împuternicite de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României.
   (3) Sancţiunile se aplică prin ordin emis de către guvernator, prim-viceguvernator sau viceguvernatori. Amenzile se fac venit la bugetul de stat.

   CAPITOLUL V
  Alte dispoziţii

   Art. 35. - Documentele care conţin informaţii privind incidentele de plăţi raportate la şi primite de la CIP se arhivează de către persoanele declarante pe o perioadă de 7 ani.
   Art. 36. - (1) Pentru serviciile de informare prestate de CIP se percepe fiecărei instituţii de credit conectate la Reţeaua de comunicaţii interbancară un comision lunar în sumă de 1.800 lei.
   (2) Comisionul perceput va fi proporţional cu numărul de zile lucrătoare de la care instituţia de credit a avut accesul la informaţiile CIP, în luna pentru care se percepe comisionul.
   (3) În situaţia în care unei instituţii de credit i se retrage autorizaţia de funcţionare de către Banca Naţională a României, comisionul perceput va fi proporţional cu numărul de zile lucrătoare din ultima lună în care a funcţionat ca instituţie de credit.
   (4) Comisionul prevăzut la alin. (1) va fi încasat de Banca Naţională a României în ultima zi bancară a lunii.
   Art. 37. - Banca Naţională a României poate modifica nivelul comisionului prevăzut la art. 36.
   Art. 38. - Sumele provenite din comisioane sunt folosite de Banca Naţională a României pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare a CIP.
   Art. 39. - Persoanele declarante au obligaţia să furnizeze CIP orice informaţie solicitată de aceasta în scopul desfăşurării propriei activităţi.

   CAPITOLUL VI
  Dispoziţii finale

   Art. 40. - Anexele nr. 1-12*) fac parte integrantă din prezentul regulament.
   
  ___________
   *) Anexele nr. 1-12 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

   Art. 41. - (1) Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 6 februarie 2012.
   (2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/2001 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 9 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare,

   
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
    Bucureşti, 9 ianuarie 2012.
    Nr. 1.