Discurs cu ocazia aniversării a 70 de ani de relații bilaterale România – Republica Populară Chineză la Banca Națională a României

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR


Excelența Voastră, stimată doamnă ambasador Jiang Yu,

Distinși invitați,

În numele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, vă urez ”bun venit”. Sunt onorat de participarea dumneavoastră la acest eveniment, organizat într-un cadru festiv, cu prilejul celebrării a 70 de ani de relații bilaterale dintre România și Republica Populară Chineză.

Perioada îndelungată de relații bilaterale neîntrerupte a marcat dezvoltarea cooperării istorice dintre statele noastre, pe baza prieteniei, sprijinului și respectului reciproc, într-un mediu internațional complex.

Evenimentul de astăzi reiterează înalta apreciere a relațiilor strânse între poporul român și chinez. România a fost al treilea stat la nivel global, care a recunoscut, la 3 octombrie 1949, Republica Populară Chineză.

Relațiile bilaterale au cunoscut o dezvoltare constantă susținute și de dialogul instituțional și prin vizite și întrevederi la nivel înalt. În acest context, doresc să exprim satisfacția deplină pentru rezultatele vizitei oficiale la Beijing a delegației BNR, efectuate în luna martie a acestui an, la invitația omologului meu, domnul Guvernator Yi Gang.

Cu această ocazie, au avut loc discuții cu conducerea Băncii Populare a Republicii Populare Chineze, cu conducerea Bank of China și cu cea a Asian International Infrastructure Bank. Discuțiile au vizat subiecte de importanță deosebită, dintre care doresc să menționez promovarea cooperării financiare bilaterale, evoluțiile economice și financiare globale, precum și alte teme conexe.

Înființarea pe teritoriul României de către Bank of China a unei sucursale, ce preconizează să desfășoare operațiuni din luna decembrie a acestui an este rezultatul firesc al acestor evoluții pozitive. Doresc să remarc prezența în sală a domnului Guo Lixin, director general al acestei sucursale, căruia îi urez succes în activitate.

O relație de succes este bazată în primul rând, pe oameni, ce au viziuni, valori și principii comune, iar aniversarea celor 70 de ani de cooperare bilaterală dintre România și Republica Populară Chineză reprezintă un reper pentru extinderea în continuare a legăturilor noastre. Cele două mâini ale prieteniei româno-chineze demonstrează angajamentul reciproc pentru deschidere și întărire a dialogului în spiritul dezvoltării viitoare prin valorizarea oportunităților.

Excelența voastră, doamnă Ambasador Jiang Yu,

Acesta este cel de-al șaptelea eveniment dintr-o serie de acțiuni lansate începând cu 21 septembrie, pe parcursul a șase săptămâni, în vederea celebrării prieteniei dintre cele două țări. Îmi face o deosebită bucurie să amintesc simpozionul omagial dedicat relațiilor bilaterale, concertul de gală și ceremonia de lansare a unei emisiuni filatelice, concerte aniversare și serate.

La recomandarea Excelenței sale Basil Constantinescu, Ambasadorul României în Republica Populară Chineză, Banca Națională a României a răspuns cu deschidere și apreciere remarcabilei propuneri de lansare a unei monede numismatice care să marcheze acest moment special al relațiilor bilaterale.

Îmi face o deosebită bucurie și onoare să vă ofer, în cadrul acestei ceremonii, moneda numismatică de argint, emisă cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor politico-diplomatice între România și Republica Populară Chineză.

Moneda are putere circulatorie pe teritoriul României. Pe avers sunt prezentate imaginea Castelului Bran, edificiu istoric simbolic pentru România, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2019” și stema României.

Pe revers este redată o parte din Marele Zid Chinezesc, construcție istorică simbolică pentru Republica Populară Chineză, inscripția circulară ,,STABILIREA RELATIILOR POLITICO-DIPLOMATICE INTRE ROMANIA SI REPUBLICA POPULARA CHINEZA” și anul stabilirii relațiilor dintre cele două țări ,,1949”.

Banca Națională a României oferă invitaților din această seară câte o monedă aniversară. Îmi exprim încrederea pentru o cooperare viitoare de succes între statele noastre și sunt convins că dezvoltarea relațiilor bilaterale va contribui deplin la realizarea scopurilor noastre comune.

Vă rog să primiți, stimată doamnă Ambasador și onorați invitați, expresia înaltei mele considerații.


8 noiembrie 2019, Banca Națională a României