Personalitate marcantă a istoriei românilor, lider al generaţiei revoluţionare de la 1848, Nicolae Bălcescu face parte dintre puţinele spirite care şi-au păstrat dincolo de limitele temporale, aprecierea generaţiilor ce i-au urmat. În istoria naţională, figura lui se distinge prin consecvenţa cu care şi-a urmat idealurile, prin profunzimea convingerilor şi tăria de caracter, prin uimitoarea capacitate cu care a reuşit să pătrundă esenţa fenomenelor societăţii româneşti şi printr-un remarcabil talent în ale scrisului, dublat de o sete nesecată de cunoaştere a izvoarelor istorice.

Spirit romantic și convins de rolul pe care instituția militară îl putea juca în regenerarea nației, la 19 ani Bălcescu s-a înrolat ca iuncăr. Implicat în mișcarea conspirativă condusă de Dimitrie Filipescu, în 1840 a fost arestat și aproape închis doi ani la mănăstirea Mărgineni, unde a și contactat boala de plămâni care mai târziu i-a fost fatală. După eliberare, Bălcescu, „om al acţiei” după cum singur se descria, a înfiinţat, în anul 1843, împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell (unele surse îl menţionează alături de cei trei şi pe C. A. Rosetti), societatea secretă „Frăţia”.

Cea mai importantă realizare ştiinţifică a acestor ani rămâne editarea alături de August Treboniu Laurian a Magazinului istoric pentru Dacia, în anul 1845. În paginile revistei a apărut şi Campania românilor în contra turcilor de la anul 1595, primul studiu dedicat domnitorului Mihai Viteazul, cel pe care Bălcescu îl considera personalitatea emblematică a istoriei românilor şi în care vedea întruchiparea modelului de acţiune pe care naţiunea trebuia să îl urmeze. Un rarisim exemplar al Magazinului istoric pentru Dacia se află într-o vitrină a acestei expoziții.

În 1848 Bălcescu a participat la declanşarea revoluţiei în Ţara Românească. Programul revoluţionar sintetizat în textul proclamației de la Islaz pe care o puteți admira în expoziția noastră viza transformări adânci de ordin social, economic şi politic ale societăţii româneşti. Printre ele: independenţă administrativă şi legislativă, egalitatea drepturilor politice, contribuţie generală, adunare generală compusă din reprezentanţii tuturor stărilor sociale, domn responsabil ales pe cinci ani, emanciparea clăcaşilor „ce se fac proprietari prin despăgubire”, emanciparea mănăstirilor închinate, dreptul egal la învăţătură etc.

Cu toată starea sa fragilă de sănătate, Bălcescu a fost în prima linie a revoluţiei în timpul celor trei luni în care guvernul revoluţionar a condus destinele Ţării Româneşti. A fost membru în comitetul revoluţionar, secretar al statului şi ministru al Afacerilor Străine, secretar al guvernului provizoriu şi mai presus de toate aceste funcţii „o prezenţă copleşitoare în toate domeniile fundamentale ale procesului revoluţionar”.

Complicata evoluţie a raportului de forţe pe plan intern şi, mai ales, intervenţia directă a trupelor străine au făcut ca mişcarea revoluţionară să fie înfrântă, iar Nicolae Bălcescu exilat. Și în exil şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, însă „cu gândul necontenit îndreptat spre România ce avea să vină”, cum scria chiar el.

Omul politic, istoricul, conspiratorul, ideologul, cel care a trăit cu o frenezie pe lângă care faptele celor din jur păreau complet lipsite de dinamism, Nicolae Bălcescu a rămas toată viaţa consecvent idealurilor sale. A fost conştiinţa unei epoci din care îşi trage rădăcinile statul român modern.

La împlinirea a 200 de ani de la naşterea acestui adevărat „părinte fondator” al statului român modern, Banca Naţională a României organizează o expoziție temporară în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și Arhivele Naționale ale României Aș remarca, printre remarcabilele exponate, portretul lui Nicolae Bălcescu, capodoperă a pictorului Gheorghe Tattarescu din anul 1851. Acest portret, de o calitate artistică deosebită, a stat la baza mai multor monede și bancnote realizate de către Banca Națională în ultimii 70 de ani. Vă invit să o descoperim împreună.

06 decembrie 2019, Banca Națională a României