Cuvânt de deschidere în cadrul evenimentului aniversar dedicat împlinirii a 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari

Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR


Majestatea Voastră,
Alteța Voastră Regală,
Domnule Prim-Ministru,
Domnule Vicepreședinte al Camerei Deputaților,
Domnule Președinte al Curții Constituționale a României,
Domnule Președinte al Academiei Române,
Distins auditoriu,

A devenit o tradiție pentru Banca Națională a României să organizeze evenimente publice de lansare și prezentare a unor emisiuni numismatice: monede destinate colecționării, dedicate unor personalități sau momente care au marcat istoria noastră. De această dată emisiunea numismatică se referă la legea fundamentală care a definit dezvoltarea României ca stat în perioada interbelică, Constituția României Mari.

Astăzi, când se împlinesc 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari, Banca Națională lansează două piese numismatice: una din aur, având valoarea nominală de 500 lei, și alta din argint, cu valoarea nominală de 10 lei. Ambele au greutatea de 31,103 grame și calitate proof. Cele două monede au reproduse pe avers cupola palatului Adunării Deputaților, inscripția în arc de cerc Romania, stema, valoarea nominală și anul emisiunii - 2023. Pe revers sunt prezente portretele Regelui Ferdinand I și ale prim-ministrului Ion I. C. Brătianu, însoțite de două inscripții: Adoptarea Constituției României Mari – 100 ani, figurată în arc de cerc, și de anul adoptării, 1923.

Tot astăzi, Muzeul BNR, în colaborare cu Arhivele Naționale și Curtea Constituțională a României, vernisează o microexpoziție dedicată Constituției din anul 1923. Vă rog să-mi îngăduiți să le mulțumesc încă o dată partenerilor noștri, adevărați depozitari ai memoriei naționale, care ne-au pus la dispoziție pentru a fi aduse la cunoștința publicului documente de o însemnătate istorică excepțională, cel mai important fiind, fără discuție, exemplarul solemn al Constituției din anul 1923.

Doamnelor și Domnilor,

Izvorâtă din „nevoile reale ale noului stat român”, așa cum sublinia prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, Constituția adoptată în anul 1923 a stat la baza dezvoltării politice, economice și sociale a României timp de aproape două decenii, și a rămas, până astăzi, unul dintre cele mai importante repere ale istoriei naționale contemporane.

În mod firesc nașterea României Mari a impus adoptarea unei noi legi fundamentale ce trebuia să reflecte nu doar noua realitate teritorială (de la 137.000 km2 la 295.000 mii km2), ci și progresele înregistrate în alcătuirea democratică a societății românești în perioada care trecuse de la adoptarea Constituției din 1866.

Bază a istoriei moderne a statului, prima Constituție a României, cea din 1866, fusese deja amendată în câteva rânduri: în anul 1881 când România a devenit Regat, trei ani mai târziu, când numărul colegiilor electorale s-a redus de la patru la trei, și mai apoi în 1917, când Ion I. C. Brătianu a prezentat în Parlament proiectul de modificare a Constituției, declarând că jertfele eroice de pe front impuneau adoptarea a două principii fundamentale „ca să rămână câștigate pentru poporul nostru orice s-ar întâmpla de aici înainte”: votul universal și reforma agrară.

În același sens se exprima și liderul conservatorilor democrați, Take Ionescu: „Noi legiferăm azi pentru o Românie mică, dar legiferăm cu ochii la România de mâine, la România Mare”.

În primii ani de după Marea Unire totul trebuia reconstruit în alcătuirea statului român: cadrul legislativ, instituțiile, societatea, economia, mentalitățile. Au fost votate legile de realizare a reformei agrare, a unificării monetare, votul universal a început să funcționeze, a fost votat primul buget al României Mari etc. Viitoarea lege fundamentală urma să reflecte aceste noi realități, dar conceperea unui nou act fundamental nu era o întreprindere ușoară.

Câteva cuvinte despre rolul BNR în unificarea monetară, hotărâtoare pentru pregătirea contextului favorabil adoptării Constituției României Întregite în anul 1923.

După Primul Război Mondial, Banca Națională se bucura de prestigiul asigurat de efortul său de finanțare a războiului de reîntregire, dar, în același timp, se resimțea după încercările la care fusese supusă atât ca urmare a confiscării la Moscova a stocului său de aur, cât și a prevederilor Păcii de la București din mai 1918. În același timp, în fața instituției se ridica o nouă provocare, aceea a recunoașterii dreptului său de a extinde circulația leului la dimensiunile noului teritoriu, având în vedere că, prin unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu România în anul 1918, s-a creat o situație excepțională din punct de vedere monetar, deoarece pe teritoriul extins al țării circulau, pe lângă moneda națională, mai multe însemne monetare străine („leii de ocupație”, germani, coroanele austro-ungare și rublele rusești). Realizarea unificării monetare, prin înlocuirea monedelor străine cu leii emiși de Banca Națională a României, era o condiție esențială atât pentru consolidarea unificării instituționale, cât și pentru refacerea economică a țării.

După mai multe convenții încheiate între Banca Națională și Ministerul de Finanțe, la 13 august 1920 a fost publicată în „Monitorul Oficial” Legea pentru retragerea din circulație a coroanelor și rublelor, care prevedea că „Ministerul de Finanțe este autorizat să retragă din circulațiune, prin Banca Națională a României, /.../ rublele și coroanele, înlocuindu-le cu bilete ale Băncei Naționale”. Banca de emisiune a României a căpătat un astfel rol hotărâtor în operațiunea preschimbării: ea a achitat 7,079 miliarde de lei din cele 10,8 miliarde lei pe care le-a împrumutat Guvernului. Pentru a ilustra dimensiunea acestui efort de preschimbare amintesc că împrumutul BNR acordat statului român pentru finanțarea războiului din 1916 a fost de cinci ori mai mic (1,596 miliarde lei), iar circulația bancnotelor BNR la 31 decembrie 1918 era de 2,489 miliarde lei.

Prin realizarea unificării monetare, s-a consolidat unirea politică din 1918, iar Banca Națională a României s-a manifestat ca singura autoritate monetară a țării. Pe această bază, în 1921 a fost adoptat primul buget unificat al României Întregite, iar din 1922 s-a putut trece la consolidarea financiară și bugetară.

Misiunea aprobării în Parlament a Constituției și-a asumat-o Ion I. C. Brătianu, cel care împreună cu suveranii, regele Ferdinand și Regina Maria, luptase în timpul Primului Război Mondial pentru supraviețuirea statului român, iar mai apoi, la Conferința de pace de la Paris, pentru recunoașterea drepturilor sale. Revenit în fotoliul de prim-ministru în ianuarie 1922, Brătianu a acționat imediat pentru adoptarea unei noi constituții, cu toate criticile, uneori extrem de vehemente, venite din partea opoziției timpului. Astfel, la 26 ianuarie 1923, la un an de la preluarea guvernării, a fost depus spre dezbatere în Parlament proiectul noii Constituții.

Dezbaterile au fost vii, uneori fiind depășite limitele acceptate ale unei simple bătălii politice. Prim-ministrul a ținut să declare că noua Constituție era „ieșită din nevoile reale ale statului român”, chiar dacă „nu putem, desigur, să avem pretențiunea ca în totul și în toate dispozițiunile ei Constituțiunea să aibă aprobarea unanimă a tuturor, dar avem convingerea că ea corespunde rezultantei adevăratelor interese mari ale neamului și ale statului și că pe temeiul ei se poate și trebuie să se dezvolte o nouă viață puternică și fecundă a societății și statului român în curs de cel puțin o jumătate de veac”. În final noua Constituție a fost votată, iar Regele Ferdinand a semnat decretul de promulgare a Constituției în seara zilei de 28 martie declarând: „O întăresc cu regala și constituționala mea sancțiune. Voi păzi și aplica această Constituțiune”. A doua zi, 29 martie 1923, noua lege fundamentală a României a fost publicată în „Monitorul Oficial”, intrând astfel în vigoare.

Nu voi intra acum în detaliile legate de prevederile constituției. Mă voi limita doar la a spune că 78 dintre cele 138 de articole ale sale erau preluate din Constituția din anul 1866 și voi prezenta succint câteva din principiile sale. Astfel, Constituția stipula că România era un stat național unitar și indivizibil, al cărui teritoriu era inalienabil. Erau garantate: drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie; egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor; libertatea conştiinţei şi întrunirilor; dreptul de asociere; secretul corespondenţei; inviolabilitatea domiciliului.

A fost instituit votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret, cu excepția militarilor şi a femeilor (lucru desuet astăzi, dar care atunci era valabil în toate ţările europene). Doamnele câștigau însă deplina exercitare a drepturilor civile și puteau face parte, pentru prima dată, din consiliile județene sau comunale în calitate de membri cooptați.

De asemenea, a fost păstrat principiul conform căruia toate „puterile emană de la națiuneˮ, precum și cel al separației puterilor în stat, atribuțiile fiecăreia dintre ele fiind clar stabilite. Noua constituție a introdus și noțiunea de control de constituționalitate a legilor, atribuție care urma să fie exercitată de Curtea de Casație.

O atenție deosebită a fost acordată reglementării regimului proprietății asupra solului - care putea fi deținută doar de cetățenii români - și resurselor subsolului - trecute în proprietatea statului -, precum și al căilor de comunicație care, indiferent de natura lor, țineau de domeniul public.

Totodată, era prevăzut faptul că „toți factorii producțiunii urmau a se bucura de o egală ocrotire, statul putând interveni pentru a preveni conflictele economice și socialeˮ.

Astăzi, la centenarul Legii fundamentale din 1923, să ne amintim că în acest an, 2023, se împlinesc două decenii de când, în toamna lui 2003, noua Constituție a României, din 1991, a fost revizuită prin lege, aprobată prin referendum național și confirmată de Curtea Constituțională.

Închei prin a vă mulțumi pentru participarea la acest fericit eveniment. În continuare, vor lua cuvântul domnul consilier prezidențial, Cosmin Marinescu, cu mesajul Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, doamna Președinte interimar al Senatului, Alina-Ștefania Gorghiu, domnul Vicepreședinte al Camerei Deputaților, Daniel Suciu, domnul Prim-Ministru al României, Nicolae-Ionel Ciucă, domnul Președinte al Curții Constituționale, Marian Enache, domnul Președinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, iar la finalul întâlnirii noastre vom avea privilegiul de a asculta împreună mesajul domnului academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, care va împlini peste câteva luni 100 de ani, fiind, așadar, contemporan cu Constituția României Mari din anul 1923.

București, Banca Națională a României, 29 martie 2023