Cuvânt de deschidere cu ocazia conferinței anuale BNR - ASE: Navigând printre crize suprapuse

Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR


Domnule Guvernator Armașu,
Domnule Rector Istudor,
Domnule Rector Stratan,
Dragi colegi,
Doamnelor și domnilor,

Bine ați venit la Banca Națională a României, la cea de-a doua conferință anuală BNR-ASE, organizată sub egida protocolului de colaborare încheiat la 1 decembrie 2021 între cele două instituții.

În cadrul acestei ediții, mă bucur să avem alături de noi delegația comună a Băncii Naționale a Moldovei și a Academiei de Studii Economice din Moldova, cărora le mulțumesc pentru că au dat curs invitației noastre. Aș dori să salut prezența la acest eveniment a domnului Grigore Belostecinic, care și-a încheiat mandatul de rector al ASE Moldova anul trecut, după mai bine de 20 ani de activitate în această poziție.

Parteneriatul solid dintre instituția pe care o conduc și Banca Națională a Moldovei a fost consolidat semnificativ în ultimii ani. Este rezultatul eforturilor BNM de întărire a capacităților sale instituționale și a sistemului financiar-bancar din Republica Moldova, atât prin acordurile bilaterale de cooperare încheiate, cel mai recent semnat în 2021, cât și, în special, prin proiectele de asistență tehnică (twinning) finanțate de Uniunea Europeană.

În cadrul acestora din urmă, Banca Națională a României a jucat un rol central, prin experții care au participat la aceste proiecte și au împărtășit colegilor de la Chișinău din experiența lor. Mai mult, relația specială pe care BNR o are cu partenerii din cadrul BNM a primit un impuls suplimentar anul trecut când, la data de 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Stimați colegi,

În urmă cu un an, mă aflam aici în fața dumneavoastră să vă prezint planurile ambițioase ale protocolului încheiat cu ASE, printre care am menționat organizarea, în parteneriat, a unui program de masterat cu specializare în activitatea băncilor centrale, în cadrul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, și impulsionarea activității de cercetare în domeniul monetar-bancar. Astăzi mă bucur să vă pot spune că obiectivele avute în vedere pentru primul an de parteneriat au fost îndeplinite prin efortul comun al responsabililor desemnați din partea celor două instituții pentru implementarea protocolului.

Noul program de master BANCAS, organizat în parteneriat BNR-ASE, a debutat în anul universitar 2022-2023 și a familiarizat prima generație de studenți masteranzi cu subiecte specifice băncii centrale precum stabilitate financiară, supraveghere, reglementare, rezoluție bancară sau operațiuni de piață. Angajații din cadrul direcțiilor de specialitate au participat, în calitate de experți și cadre didactice asociate, la cursurile și seminarele programului de masterat pentru a oferi o perspectivă aplicată a conceptelor specifice activităților unei bănci centrale, complementând experiența bogată a profesorilor din cadrul Facultății. Acest program poate deveni o sursă importantă de specialiști atât pentru banca centrală, cât și pentru sectorul financiar, în special pentru departamentele din cadrul instituțiilor de credit și firmelor de consultanță care se află într-o colaborare strânsă cu banca centrală.

Pentru următorii ani, coordonatorii protocolului au în vedere noi ținte precum extinderea programei acestui masterat, cu scopul de a atinge subiecte de actualitate pentru sistemul financiar global.

În ceea ce privește activitatea de cercetare în domeniul financiar, Banca Națională a României nu a încetat nicio clipă să susțină importanța susținerii și promovării acesteia, prin organizarea unui număr important de evenimente, conferințe sau simpozioane și, mai recent, prin publicarea unei serii de volume cu lucrări de cercetare realizate de experții instituției pe teme de interes din aria politicii monetare, stabilității financiare sau economiei generale.

În acest domeniu, țin să remarc rezultatele corpului profesoral din cadrul ASE care dovedește, an de an, un nivel ridicat al performanței în cercetare prin publicarea unor lucrări în jurnale recunoscute pe plan internațional. De altfel, în toată istoria sa, Academia de Studii Economice a contribuit semnificativ și a influențat decisiv discursul public legat de evoluția economiei țării noastre. Astăzi, în cadrul conferinței, împreună cu partenerii din cadrul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori și cu cei din sectorul financiar, cele mai bune lucrări științifice realizate în cadrul facultății, pe parcursul anului 2022, au fost selectate iar autorii vor fi premiați pentru contribuțiile lor la literatura de specialitate din domeniul financiar-bancar.

Pe viitor sper să apară cât mai multe colaborări între experții din cadrul băncii și cei din ASE, iar sinergia dintre experiența practică și cea academică să aducă valoare adăugată și să producă rezultate notabile.

Doamnelor și domnilor,

La mai bine de un an de la semnarea protocolului de colaborare BNR-ASE progresele înregistrate până în prezent în îndeplinirea obiectivelor ne îndeamnă să fim și mai ambițioși. Colaborarea BNR-ASE, pe lângă îmbunătățirea pregătirii profesionale a lucrătorilor din sistemul financiar, poate contribui și în direcția creșterii gradului de educație financiară a antreprenorilor, cu efecte pozitive pe termen mediu și lung inclusiv asupra intermedierii financiare. În plus, activitatea de cercetare în domeniul monetar-bancar are spațiu de dezvoltare, de exemplu poate aprofunda teme care au în vedere monedele digitale ale băncilor centrale, finanțarea descentralizată, cripto-activele, implicațiile schimbărilor climatice asupra economiei și sectorului bancar.

Aceste obiective, care s-au conturat în ultimul timp, vor putea fi realizate, desigur, într-un orizont mai lung de timp, dar noi trebuie să menținem tendința pozitivă actuală având în minte faptul că “orice călătorie, oricât de lungă, începe cu un singur pas”.

Închei prin a vă ura succes în dezbaterile de astăzi.

București, 25.04.2023