Act legislativ


 


Parlamentul României
Lege nr. 83 din 21.mai.1997
Monitorul Oficial, Partea I 98 23.mai.1997
Intrare în vigoare la 22.iun.1997
pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar

   Parlamentul României adoptă prezenta lege.

   Art. 1. - Societăţile comerciale bancare la care statul este acţionar, denumite în continuare societăţi bancare, înfiinţare în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, al Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi al Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară, se privatizează potrivit prevederilor prezentei legi.
   Art. 2. -(1) Privatizarea societăţilor bancare se realizează utilizând unul dintre următoarele procedee:
   a) majorarea capitalului social prin aport de capital privat, în numerar, în baza unei oferte publice sau a unui plasament privat, efectuate potrivit prevederilor legale în vigoare;
   b) vânzarea de acţiuni gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat, numai contra numerar, cu plata integrală, către persoane fizice şi persoane juridice române cu capital social majoritar privat, inclusiv către societăţile de investiţii financiare rezultate din transformarea Fondurilor Proprietăţii Private, precum şi către persoane fizice şi persoane juridice străine cu capital majoritar privat;
   c) combinarea procedeelor prevăzute la lit. a) şi b).
   (2) Excepţie de la prevederile alin. (1) referitoare la persoanele juridice străine o constituie instituţiile financiare internaţionale.
   Art. 3. -(1) În temeiul art. 3 alin. (5) şi al art. 6 alin. (1) din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, cotele de capital social alocate Fondurilor Proprietăţii Private, la societăţile bancare, potrivit Legii privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991nr. 15/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 13 mai 1997.

   (2) Acţiunile cotelor regularizate în conformitate cu prevederile alin. (1) vor fi gestionate şi vândute de Fondul Proprietăţii de Stat prin metodele prevăzute în prezenta lege.
   Art. 4. - Vânzarea de acţiuni gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat se poate efectua prin oricare dintre metodele prevăzute de Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, precum şi de reglementările emise în aplicarea acestei legi.
   Art. 5. -(1) Fondul Proprietăţii de Stat, în calitate de gestionar al participaţiei statului, îşi poate rezerva, în cazul fiecărei societăţi bancare, un număr de acţiuni aferente unei cote din capitalul social total sau poate opta pentru păstrarea acţiunii nominative de control, după caz.
   (2) Acţiunea nominativă de control prevăzută la alin. (1) conferă statului următoarele drepturi:
   a) numirea unui reprezentant în consiliul de administraţie al societăţii bancare;
   b) posibilitatea de a se opune, prin exercitarea dreptului de veto în adunarea generală a acţionarilor sau în consiliul de administraţie, deciziilor celorlalţi acţionari, care privesc gajarea sau ipotecarea activelor societăţii bancare, precum şi acelor decizii care privesc fuziunea prin absorbţie sau lichidarea administrativă a acestora conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, dacă prin fuziune sau lichidare administrativă s-ar putea aduce atingere intereselor statului.
   (3) Acţiunea nominativă de control deţinută de stat la o societate bancară poate fi transformată în acţiune nominativă comună, prin hotărâre a Guvernului.
   Art. 6. -(1) Pentru privatizarea fiecărei societăţi bancare se constituie, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea comună a Băncii Naţionale a României, Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Fondului Proprietăţii de Stat, o comisie de privatizare care răspunde de atingerea obiectivelor prezentei legi şi de respectarea principiilor de transparenţă, rigoare şi obiectivitate.
   (2) Comisia de privatizare va supraveghea toate operaţiunile legate de privatizarea societăţilor bancare în condiţiile prezentei legi.
   (3) Comisia de privatizare se compune din 7 membri, dintre care unul este preşedinte.
   (4) Funcţia de membru în comisia de privatizare este incompatibilă cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al societăţii bancare, de director în respectiva societate bancară sau de membru în consiliul ei de supraveghere, precum şi cu prestarea oricărui gen de activităţi de natură a-l face dependent de potenţialii cumpărători ai pachetelor de acţiuni oferite spre vânzare.
   (5) Membrii comisiei de privatizare nu pot dobândi, prin acte între vii, acţiuni ale societăţii bancare într-o perioadă de 3 ani după încetarea mandatului, perioadă în care le revine şi obligaţia de a păstra secretul absolut în ceea ce priveşte faptele şi informaţiile la care au avut acces în exercitarea funcţiei lor şi care se referă la societatea bancară a cărei privatizare o supraveghează.
   (6) Membrii comisiei de privatizare nu vor putea deţine, înainte de trecerea unei perioade de 3 ani de la încetarea funcţiei lor, funcţia de administrator, membru al comitetului de direcţie sau al celui de supraveghere al nici unei societăţi bancare care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, al uneia dintre filialele sau sucursalele acesteia, sau să exercite o activitate retribuită în respectivele societăţi bancare.
   (7) Fiecare comisie de privatizare va prezenta Guvernului raport cu privire la operaţiunea de privatizare pentru care a fost numită, atât la finalizarea acesteia, cât şi cu ocazia finalizării fiecărei etape a ei.
   Art. 7. -(1) Privatizarea societăţilor bancare, prin oricare dintre procedeele şi metodele prevăzute la art. 2 şi 4 din prezenta lege, se va realiza pe baza raportului de evaluare şi a studiului de fezabilitate, întocmite de o firmă specializată, selectată, prin licitaţie, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea comună a Băncii Naţionale a României, Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Fondului Proprietăţii de Stat.
   (2) Raportul de evaluare a unei societăţi bancare se va întocmi în conformitate cu standardele internaţionale în materie. Studiul de fezabilitate va cuprinde, în mod obligatoriu, şi recomandări privind:
   a) procedeul şi metoda/metodele de privatizare care sunt indicate a fi utilizate;
   b) structura optimă a acţionariatului care trebuie să rezulte după privatizare;
   c) cota maximă de capital social care poate fi dobândită de către persoanele fizice şi/sau persoanele juridice;
   d) cota maximă de capital social care poate fi oferită spre privatizare, într-o singură etapă;
   e) cota de capital social care va fi rezervată statului, în condiţiile art. 5 din prezenta lege;
   f) categoriile de acţiuni care se pot emite, valoarea primei de emisiune şi a preţului de vânzare, în cazul în care procedeul de privatizare cel mai indicat este majorarea de capital social sau o combinaţie a acestuia cu vânzarea de acţiuni de către Fondul Proprietăţii de Stat.
   (3) Principalele elemente ale raportului de evaluare şi ale studiului de fezabilitate, însuşite de comisia de privatizare, sunt supuse regimului de publicitate în principalele cotidiene de răspândire naţională, precum şi în principalele săptămânale financiare internaţionale.
   Art. 8. -(1) Procedeele şi metodele utilizate, precum şi cotele de capital social care pot fi dobândite de persoanele fizice sau juridice în procesul de privatizate a societăţilor bancare se stabilesc, pentru fiecare caz în parte, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea comisiei de privatizare, pe baza consultării şi a avizului comun al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare, Băncii Naţionale a României şi Fondului Proprietăţii de Stat.
   (2) Guvernul, la propunerea comisiei de privatizare, va hotărî asupra circumstanţelor în care pot fi modificare condiţiile de privatizare a unei societăţi bancare, stabilite potrivit alineatului precedent.
   Art. 9. -(1) Cumpărarea acţiunilor achiziţionate de la Fondul Proprietăţii de Stat de către persoanele prevăzute la art. 2 lit. b) din prezenta lege se face atât în lei, cât şi în valută. Sumele în valută încasate de Fondul Proprietăţii de Stat pentru acţiunile gestionate la societăţile bancare şi care fac obiectul unui contract de vânzare-cumpărare vor fi cedate la rezerva valutară a statului, urmând ca Banca Naţională a României să deconteze contravaloarea în lei a valutei primite, la cursul anunţat pentru ziua efectuării tranzacţiei.
   (2) În cazul în care procedeul de privatizare ales este majorarea capitalului social, inclusiv o combinaţie a acestuia cu vânzarea de acţiuni de către Fondul Proprietăţii de Stat, subscrierea acţiunilor se efectuează în lei, iar achitarea acestora se face atât în lei, cât şi în valută.
   (3) În cazul în care persoanele fizice sau persoanele juridice străine optează pentru efectuarea plăţii acţiunilor în lei, total sau parţial, acestea vor trebui să facă dovada că sumele respective au fost obţinute cu respectarea regimului valutar aplicabil în România.
   Art. 10. -(1) Băncile comerciale, persoane juridice de naţionalitate română sau străină, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, nu pot acorda credite pentru plata acţiunilor dobândite de la Fondul Proprietăţii de Stat sau pentru achitarea acţiunilor subscrise în cazul majorării de capital social la societăţile bancare care se privatizează.
   (2) Persoanele fizice sau juridice române sau străine nu pot utiliza credite obţinute din ţară pentru achiziţionarea, sub orice formă, a acţiunilor emise de societăţile bancare care intră sub incidenţa prevederilor prezentei legi.
   (3) În cazul utilizării creditelor obţinute din străinătate, este interzisă constituirea gajului asupra acţiunilor care urmează a fi dobândite, pentru garantarea rambursării acestora.
   (4) Dobândirea de acţiuni cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1), (2) şi (3) este lovită de nulitate absolută.
   Art. 11. - Prevederile art. 48 şi 49 din Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991 şi ale art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare nu sunt aplicabile în cazul societăţilor bancare care se privatizează potrivit prezentei legi.
   Art. 12. -(1) Sumele rezultate din vânzarea acţiunilor gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat pentru societăţile bancare care se privatizează potrivit prezentei legi se varsă la Fondul special de dezvoltare la dispoziţia Guvernului.
   (2) Modul de utilizare a fondului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin lege.
   Art. 13. -(1) În termen de 60 de zile de la data privatizării majorităţii capitalului social al unei societăţi bancare, va fi convocată adunarea generală extraordinară a acţionarilor, în noua structură rezultată.
   (2) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor, prevăzută la alin. (1), va avea înscrisă pe ordinea de zi modificarea actelor constitutive şi alegerea noilor administratori ai societăţii bancare privatizate.
   (3) La societăţile bancare cu capital social parţial de stat, Fondul Proprietăţii de Stat va fi reprezentat în consiliile de administraţie proporţional cu cota de capital social pe care o gestionează.
   Art. 14. -(1) Persoanele fizice sau juridice, române sau străine, care acţionează direct sau indirect, individual sau împreună şi în legătură cu terţi, nu vor putea dobândi dreptul de proprietate asupra unui număr de acţiuni care reprezintă mai mult de 20% din capitalul social total al unei societăţi bancare care se privatizează potrivit prezentei legi, cu excepţia instituţiilor financiar-bancare internaţionale reputate.
   (2) Pentru a putea dobândi dreptul de proprietate asupra unui număr de acţiuni care reprezintă mai mult de 5% din capitalul social total al unei societăţi bancare, o persoană fizică sau juridică, română sau străină, care acţionează direct sau indirect, individual sau împreună şi în legătură cu terţi, trebuie să obţină acordul prealabil expres al Băncii Naţionale a României.
   (3) Dobândirea dreptului de proprietate asupra acţiunilor unei societăţi bancare care se privatizează, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), constituie abatere de la normele de prudenţă bancară şi se sancţionează cu privarea dobânditorului de exerciţiul drepturilor de vot aferente, precum şi cu obligaţia pentru acesta de a cesiona, în condiţiile legii, cota de capital social astfel dobândită.
   (4) Banca Naţională a României va notifica consiliilor de administraţie ale societăţilor bancare privatizate despre pierderea dreptului de vot, în cazurile prevăzute la alin. (3), precum şi despre obligaţiile ce revin persoanelor în cauză.
   (5) În cazul în care acţiunile dobândite cu încălcarea prevederilor alin. (1) şi (2) nu sunt cesionate în termen de 90 de zile de la data constatării abaterii, Banca Naţională a României va dispune societăţii bancare în cauză anularea acţiunilor respective, emiterea de noi acţiuni purtând acelaşi număr şi vânzarea acestora, urmând ca preţul încasat să fie consemnat la dispoziţia dobânditorului iniţial, după reţinerea spezelor vânzării.
   Art. 15. - Contractele de vânzare-cumpărare anticipată a acţiunilor, precum şi orice alte înţelegeri în legătură cu această operaţiune, încheiate înaintea perioadei stabilite prin actele normative care guvernează privatizarea societăţii bancare în cauză, sunt lovite de nulitate absolută.
   Art. 16. - Guvernul împreună cu Banca Naţională a României vor informa, trimestrial, pe baza rapoartelor comisiilor de privatizare, cele două Camere ale Parlamentului cu privire la evoluţia procesului de privatizare a societăţilor bancare şi la rezultatele acestuia.
   Art. 17. -(1) Operaţiunile în legătură cu procesul de privatizare a societăţilor bancare, care fac obiectul prezentei legi, nu sunt supuse controlului financiar al Curţii de Conturi.
   (2) Curtea de Conturi poate exercita exclusiv controlul preventiv asupra sumelor care se varsă la Fondul special de dezvoltare la dispoziţia Guvernului.
   Art. 18. -(1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
   (2) În termenul prevăzut la alin. (1), Agenţia Naţională pentru Privatizare, Fondul Proprietăţii de Stat şi Banca Naţională a României vor supune Guvernului, spre aprobare, măsurile organizatorice care se impun pentru aplicarea prezentei legi.

   Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 14 aprilie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

   PREŞEDINTELE SENATULUI
PETRE ROMAN

   Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 aprilie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

   p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VASILE LUPU

   Bucureşti, 21 mai 1997.
   Nr. 83.