Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 6 din 11.feb.2005
Monitorul Oficial, Partea I 141 16.feb.2005
Intrare în vigoare la 16.feb.2005
pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, precum şi pentru stabilirea ratelor rezervelor minime obligatorii şi modificarea ratei dobânzii, plătită la rezervele minime obligatorii constituite în dolari S.U.A.

   În baza dispoziţiilor art. 5 şi 8 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în conformitate cu prevederile art. 56 din Legea nr. 58/1998nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată cu modificări prin Legea nr. 200/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
   în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,
   __________
   *)Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005.

   Banca Naţională a României emite prezenta circulară.

   Art. I. - Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 1 august 2002, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează, începând cu perioada de observare 24 februarie - 23 martie 2005:
   1. În tot cuprinsul regulamentului sintagma bancă/casă centrală a cooperativelor de credit se înlocuieşte cu sintagma instituţii de credit.
   2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
   "Art. 1. - Băncile, persoane juridice române, sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine, casele centrale ale cooperativelor de credit, instituţiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române, şi casele de economii pentru domeniul locativ, denumite în continuare instituţii de credit, trebuie să menţină rezerve minime obligatorii, în monedă naţională şi în valută, în condiţiile prezentului regulament, în conturi deschise la Banca Naţională a României."
   3. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
   "Art. 14. - Pentru mijloacele băneşti în monedă naţională şi în valută cuprinse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii, care au o scadenţă reziduală mai mare de 2 ani de la sfârşitul perioadei de observare şi care nu prevăd clauze contractuale referitoare la rambursări, retrageri, transferări anticipate, precum şi pentru împrumuturile nerambursabile în monedă naţională şi în valută, Banca Naţională a României poate stabili rate diferenţiate ale rezervelor minime obligatorii. La determinarea scadenţei reziduale a elementelor de pasiv incluse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se va avea în vedere scadenţa iniţial stabilită, nefiind luate în calcul prelungiri/reînnoiri ulterioare."
   4. La articolul 28, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
   "(2) În situaţia în care o instituţie de credit înregistrează deficite de rezerve mai mult de două ori în decursul ultimelor 12 luni, Banca Naţională a României va aplica, în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, şi ale art. 189 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, cu modificările şi completările ulterioare, una dintre următoarele sancţiuni: a) avertisment scris dat instituţiei de credit; b) amendă aplicabilă instituţiei de credit, între 0,05% şi 1% din capitalul social; c) amendă aplicabilă administratorilor, conducătorilor instituţiei de credit ori persoanelor desemnate să asigure conducerea compartimentelor, sucursalelor ori a altor sedii secundare, între 1-6 salarii medii nete/bancă, conform situaţiei salariale existente în luna precedentă datei la care s-a constatat fapta, respectiv între 1-6 salarii ale acestora din luna precedentă, la data constatării faptei. Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat."
   5. Anexele nr. 1, 2a), 2b), 2c), 2d) şi 3 se completează şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2a), 2b), 2c), 2d), 2e) şi 3