Gala decernării premiilor Bienalei Naţionale de Arhitectură 2012

Discurs al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu


Distinsă asistenţă,


Bună seara!


Sunt bucuros că am din nou ocazia – o ocazie plăcută, vă mărturisesc – să vă spun bine aţi venit la Banca Naţională, la Gala decernării premiilor Bienalei Naţionale de Arhitectură – 2012. Bucuria mea este dublă, fiindcă între premianţii din această seară, alături de realizatorii Cluj Arena, se numără toţi cei care au contribuit la restaurarea, consolidarea şi reconfigurarea Palatului Vechi al BNR: investitorul, proiectantul şi constructorul.

Vă rog să-mi îngăduiţi să adresez calde mulţumiri Uniunii Arhitecţilor, Preşedintelui Uniunii, Doamna Viorica Curea, colaboratorilor Domniei Sale, pentru ideea şi decizia includerii restaurării Palatului Vechi al BNR în programul bienalei. Şi, desigur, pentru distincţiile acordate în această seară, în cadrul manifestării sugestiv intitulate „Gala Medaliilor”. Banca Naţională este investitorul. A avut alături proiectantul – şi îl salut pe domnul arhitect Tureanu. Şi a avut alături constructorul, aşa că îmi face plăcere să salut prezenţa între premianţii din această seară a preşedintelui Aedificia, domnul inginer Badea. Când spun însă „constructorul” am în vedere nu numai inginerii şi lucrătorii de pe schele, ci şi zecile de echipe de artişti-restauratori, care cu pasiune, cu migală şi cu talent au făcut lucruri minunate.

Sunt desigur onorat că această medalie, acordată de către cel mai înalt for în materie, Uniunea Arhitecţilor, se leagă în mod firesc de un important monument de arhitectură din patrimoniul naţional. Dacă istoria Palatului Vechi oferă un complex fascinant de informaţii, de semnificaţii şi de mândrie patriotică – şi nu mă feresc de această sintagmă, ce ar merita să fie revigorată după demonetizarea ei prin prea multă folosire fără sens! – istoria restaurării acestui monument nu este în niciun caz pusă în umbră. Dimpotrivă, se înscrie ca o contribuţie majoră la a-i reda acestui monumental palat măreţia şi strălucirea de altădată.

După cum cunoaşteţi, desigur, Complexul BNR situat în perimetrul străzilor Lipscani, Eugeniu Carada, Doamnei şi Smârdan cuprinde trei palate, nu doar unul: Palatul Vechi, din Lipscani, Palatul Chrissoveloni, tot din Lipscani, precum şi Palatul Nou. Toate aceste trei palate au trecut printr-un amplu proces de restaurare. Un proces important, dificil şi costisitor.

Din motive funcţionale şi operaţionale, lucrările de restaurare au fost împărţite în trei etape. Mai întâi, ne-am îngrijit de recondiţionarea unei bijuterii arhitectonice: Palatul Chrissoveloni, situat tot în zona Lipscanilor, cu vestitele săli „Florentină” şi „Bizantină”. Lucrările au fost încheiate în 1999 şi City-ul bancar a mai dobândit o podoabă. Apoi a fost refăcut Palatul Nou. Lucrare încheiată de câţiva ani. Abia apoi s-a trecut la renovarea Palatului Vechi, proces şi el finalizat.

Lucrările de restaurare cele mai complicate, ce s-au dovedit a fi de anvergură, au fost cele din Palatul Vechi, ce reprezintă mult mai mult decât o construcţie monumentală. Vom vizita palatul în această seară – şi sper să vă fiu un bun ghid – şi să reuşesc să vă spun câte ceva despre acest monument plasat în centrul istoric al Bucureştilor, ce aduce în zilele noastre o mostră a „Micului Paris” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, strălucind între atâtea alte mărturii ale acelui timp: palate monumentale, instituţii de cultură, clădiri administrative. Şi amintind de vremurile în care se contura, în jurul Băncii Naţionale, un promiţător centru financiar.

Aici, în Sala „Mitiţă Constantinescu”, unde se desfăşoară această reuniune, suntem în Palatul Nou. În această seară însă, în partea a doua a întâlnirii noastre, vom merge în Palatul Vechi, în Sala de Marmură, unde ne vom bucura de marele talent al tânărului violonist Alexandru Tomescu. Sunt convins că, în timp ce veţi asculta muzica minunată a tânărului Alexandru Tomescu, veţi admira, fără îndoială – chiar dacă mulţi dintre dumneavoastră au mai făcut-o de nenumărate ori – veţi admira, repet, un spaţiu dominat de eleganţa şi rafinamentul din vechea Sală a Ghişeelor. Celebra sală de marmură de astăzi a Băncii Centrale.

Restaurarea se dovedise obligatorie. Clădirea, în întregime, a fost relativ schilodită de funcţionarea din perioada fostului regim, de dinainte de decembrie ’89. Dar mai cu seamă a fost schilodită Sala de Marmură, care la un moment dat adăpostea aproximativ două sute de persoane în improvizaţii de birouri, într-o stare jalnică. Nimic nu era mai firesc decât să-i fi fost redată acestei săli strălucirea iniţială.

Banca Centrală nu este o instituţie bugetară, iar prin vechimea ei clădirea Vechiului Palat al BNR şi-a creat, prin amortizare, fonduri cu care a acoperit în totalitate aceste investiţii. Practic, am făcut şi noi, la BNR, ce au făcut şi alte bănci centrale, Banca Angliei, Banca Franţei, Banca Belgiei, care au clădiri cu valoare de patrimoniu. Mai întâi au fost restaurate vechile spaţii, apoi au fost amenajate muzee, săli folosite în scopuri ştiinţifice, culturale şi sociale. E unica soluţie raţională. Am adoptat-o.

Să nu uităm că acest Palat, înălţat în secolul al XIX-lea, către sfârşitul lui, a fost conceput după nevoile de atunci ale activităţii bancare. Mai bine de 70 la sută din operaţiuni se desfăşurau în vechea sală a ghişeelor – actuala Sală de Marmură. Ce să fi făcut acum? Să punem buldozerele să dea jos tot ce mai are azi funcţiuni bancare directe în era computerelor? Ar fi fost o imensă prostie. Le-am restaurat şi acum le folosim. Jumătate dintre spaţii au şi astăzi funcţionalitate bancară. Jumătate trebuie să fie însă redestinate şi au fost redestinate. După ce au plecat constructorii, ne rămâne nouă, celor de la Banca Naţională, misiunea de a reorganiza spaţiul potrivit noilor realităţi. Echipele tehnice ale Băncii Naţionale, care s-au achitat exemplar de misiunea lor din timpul restaurării, sunt angajate azi în activitatea de reorganizare a clădirii. Semnificativ este faptul că numeroase săli din Palatul Vechi sunt deja folosite pentru reuniuni interne sau internaţionale de anvergură, care impun un cadru adecvat şi o ţinută aleasă. În Sala de Marmură, bunăoară, sunt organizate numeroase manifestări culturale, istorice, ştiinţifice, reuniuni internaţionale, la care participă guvernatori din toată lumea, reprezentanţi ai lumii finanţelor, alte personalităţi marcante. Şi iată că, acum, când se fac ultimele pregătiri pentru darea în folosinţă în totalitate a Palatului Vechi al BNR, vom face aici un muzeu al banilor şi al băncilor, ce va fi deschis publicului, săli de reuniuni, spaţii culturale şi sociale. Folosirea unei clădiri vechi în scopuri noi devine o problemă care trebuie să fie şi ea la fel de bine rezolvată.

Probabil că ultima piesă, ultimul „retuş” din procesul restaurării Palatului Vechi este statuia lui Carada, întemeietorul de fapt al BNR şi cel care a gândit construcţia Palatului Vechi. A existat cândva, dar a fost topită în anii comunismului. Acum, după ce a fost refăcută deja, se lucrează la repunerea în locul ce i-a fost destinat.

Remarc, în încheiere, că dacă astfel de valori, ce fac parte din patrimoniul naţional, nu ar fi fost repuse în valoare, ar fi fost un mare act de nedreptate faţă de generaţiile din vremea noastră. Noi, ca investitori, n-am ezitat, iar dumneavoastră, arhitecţi şi constructori, v-aţi asumat un rol imens în acest proces. Iată motivul ce a făcut ca procesul de restaurare a acestui complex să capete o amploare fără precedent. Am avut parte de un plan realist, de o viziune limpede despre noile destinaţii, de fonduri substanţiale şi de oameni de nădejde. Banca Naţională a avut şansa să lucreze cu constructori, cu arhitecţi şi cu restauratori excepţionali. În acest context, în cadrul acestei „Gale a Medaliilor”, în care Uniunea Arhitecţilor premiază opera de restaurare a Palatului Vechi, vă rog să-mi îngăduiţi ca, în numele întregii echipe a Băncii Naţionale, să exprim recunoştinţa pentru competenţa şi răspunderea dovedite de arhitecţi, de proiectanţi, de constructori.