Centrală


 

Relații suplimentare:
Tel: 021.313.04.10
Int: 2529, 2552, 2527, 2553

Referent de specialitate  - 1 post


Tipul contractului: durată nedeterminată

Direcția muzeu și educație financiară

Serviciul educație financiară

Localitatea unde se desfășoară activitatea: sediul central București

Termenul limită pentru primirea aplicaţiilor: 10 noiembrie 2021

Modalitatea de desfășurarea a probelor de selecție: la distanță, prin tehnologia informației și comunicațiilor.



Atribuţiile principale ale postului/posturilor

  • contribuie la elaborarea materialelor suport și la implementarea proiectelor specifice ce vizează creșterea nivelului de cunoaștere și de înțelegere a funcțiilor Băncii Naționale a României și sprijinirea educației financiare pentru public adult și companii;
  • participă la implementarea activităților din cadrul unor protocoale, parteneriate, scrisori de colaborare etc. în domeniul educației financiare cu diverse instituții (Ministerul educației și alte instituții publice, Institutul Bancar Român, universități, institute de cercetare etc.);
  • elaborează, în colaborare cu direcţiile de specialitate din BNR şi alte instituţii, materiale promoţionale și de informare cu caracter educaţional (pliante, broşuri, mape, panouri de informare, afișe etc.);
  • susține prezentări pe teme de educație financiară în cadrul proiectelor educaționale ale instituției destinate publicului adult și companiilor;
  • participă la elaborarea și urmărirea realizării strategiei de achiziții destinate proiectelor educaționale derulate în cadrul serviciului; contribuie la derularea unor evenimente cu specific educațional (conferinţe, seminare naționale și/sau internaționale etc.) realizate în colaborare cu alte structuri organizatorice şi/sau cu parteneri externi.

Cerințe de ocupare a postului

Studii şi experienţă profesională

  • studii universitare de licență în domeniul științelor economice;
  • studii universitare de masterat; studiile de masterat în domeniul finanțe – bănci reprezintă un avantaj;
  • experiență profesională de minimum 3 ani pe posturi cu studii superioare;
  • experiența în comunicare cu publicul reprezință un avantaj;
  • cunoaşterea limbii engleze – nivel mediu; cunoștințe de operare pe calculator: Microsoft Office.

Competenţe comportamentale

  • orientare către performanţă;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizaţională;
  • managementul relațiilor strategice.

Desfășurarea procesului de recrutare și selecție

Etape de selecție și probe aferente acestora:

  1. evaluarea cunoştinţelor de specialitate prin interviu professional;
  2. evaluarea compatibilităţii cu postul prin testare psihometrică şi interviu.

Important!

  • data de susținere a evaluării cunoştinţelor de specialitate va fi stabilită de reprezentanții desemnați pentru selecția candidaților şi va fi comunicată prin e-mail candidaţilor.
  • pentru testele profesionale scrise (dacă este cazul) susținute online este necesar accesul la Internet și la un computer/laptop cu MS Word și Excel instalate. Subiectele se primesc din partea Direcției resurse umane pe adresa de e-mail a candidatului, la data si ora stabilite pentru desfășurarea testului. Rezolvarea acestora se transmite către Direcția resurse umane prin utilizarea acelorași adrese de e-mail și cu respectarea termenului limită comunicat în mesajul prin care au fost transmise subiectele.
  • pentru susținerea interviurilor aferente etapelor de selecție este necesar să dispuneți de un echipament funcțional specific desfășurării unei videoconferințe (respectiv computer/laptop/smartphone) care să permită folosirea unui microfon și a unei camere video; interviurile se vor desfășura prin intermediul aplicației gratuite Microsoft Teams și prin accesarea unui link transmis, în prealabil, de Direcția resurse umane.
TEMATICĂ ORIENTATIVĂ
BIBLIOGRAFIE

Modalitatea de aplicare

În vederea depunerii candidaturii pentru un post vacant, candidaţii transmit următoarele documente:

  • Formular de aplicare: pdf ;
  • Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
  • Copia actului de identitate.

Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:

  • mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depășească 15 MB;
  • expeditorul utilizează adresa de e-mail înscrisă în formularul de aplicare și nu folosește adrese de e-mail care sunt generate automat de aplicații sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer fișiere în care se anunță link-urile de descărcare a fișierelor). Documentele transmise prin transfer de fișiere online nu vor fi descărcate, iar aplicația nu va fi acceptată;
  • nu se vor transmite atașamente cu extensiile .exe, .com sau .lnk;
  • nu se vor transmite atașamente parolate;
  • în subiectul sau corpul mesajelor nu se vor include link-uri către site-uri web.

Modalitatea corectă de aplicare implică:

  • transmiterea aplicației pe adresa de e-mail HR.Recrutare@bnro.ro, cu respectarea regulilor de transmitere a documentelor prin e-mail;
  • primirea aplicației pe adresa de e-mail HR.Recrutare@bnro.ro până la expirarea termenului limită de înscriere.

Important!

  • aplicațiile care nu conțin documentele mai sus enumerate ori care nu sunt transmise în termenul menționat în prezentul anunț, nu sunt acceptate.
  • niciun aplicant nu poate participa în acelaşi timp la 2 sau mai multe procese de recrutare organizate pentru ocuparea unor posturi vacante.
  • primirea documentelor este comunicată fiecărui aplicant printr-un e-mail transmis de pe adresa HR.Recrutare@bnro.ro. Dacă această notificare nu este primită în cel mult 2 zile lucrătoare de la transmiterea aplicației, înseamnă că documentele nu au fost primite de Banca Națională a României. În această situație este necesar ca aplicantul să verifice dacă mesajul electronic prin care a trimis documentele a respectat regulile de transmitere a documentelor prin e-mail, menționate în prezentul anunț. Menționăm că primirea notificării nu implică automat înscrierea la procesul de recrutare.

Înscrierea candidatului

  • aplicația și informațiile aferente acesteia sunt analizate de Banca Națională a României, prin prisma respectării condițiilor de ocupare a postului vacant, a documentelor și a termenului de transmitere.
  • acceptarea sau, după caz, respingerea candidaturii se comunică fiecărui candidat prin e-mail, în maximum 2 zile lucrătoare de la finalul perioadei de depunere a candidaturilor.

Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina Procesul de recrutare şi selecţie în Banca Națională a României

Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa HR.Recrutare@bnro.ro.