Centrală


 

Relații suplimentare:
Tel: 021.313.04.10
Int: 2529, 2552, 2527, 2553

referent de specialitate  - 1 post


Tipul contractului: durată nedeterminată

Direcția reglementare și autorizare

Serviciul autorizare

Localitatea unde se desfășoară activitatea: sediul central București

Termenul limită pentru primirea aplicaţiilor: 13 mai 2022

Modalitatea de desfășurarea a probelor de selecție: la sediul BNR și la distanță, prin tehnologia informației și comunicațiilor.



Atribuţiile principale ale postului/posturilor

  • Elaborează lucrări de complexitate medie privind cererile de autorizare formulate în baza prevederilor OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, care intră în sfera atribuțiilor Direcției reglementare și autorizare, inclusiv înscrierea acestora, după caz, în registrele corespunzătoare existente la nivel național și ABE;
  • Elaborează lucrări de complexitate medie privind instrumentul de rezoluție instituția de credit punte;
  • Elaborează corespondența de complexitate medie cuprinzând puncte de vedere ale direcției/clarificări/furnizare de informații privind cerințele de autorizare adresate conform OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, care intră în sfera atribuțiilor Direcției reglementare și autorizare;
  • Participă la lucrările de complexitate medie privind cererile de autorizare a altor instituții ce intră în sfera atribuțiilor Direcției reglementare și autorizare prin analiza cerințelor aferente evaluării planului de afaceri și a celor privitoare la adecvarea persoanelor supuse evaluării/evaluări fit & proper (persoane ce dețin participații calificate, conducători);
  • Contribuie la elaborarea propunerilor de modificare a reglementărilor în domeniul autorizării în baza OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, și în domeniul autorizării altor instituții ce intră în sfera de atribuții a Direcției reglementare și autorizare, pe domeniile alocate (cerințe aferente planului de afaceri, evaluări fit & proper), și participă în grupuri de lucru la elaborarea proiectelor de reglementări pe acest palier atunci când se impune;
  • Participă la elaborarea punctelor de vedere formulate în contextul negocierilor inițiativelor legislative la nivel european, inclusiv proiecte de ghiduri, în domeniul autorizării instituțiilor ce intră în sfera de atribuții a Direcției reglementare și autorizare, pe domeniile alocate.

Cerințe de ocupare a postului

Studii şi experienţă profesională

  • studii universitare de licență absolvite în domeniul științelor economice și/sau juridice;
  • experiență profesională de minimum 2 ani în funcții cu studii superioare economice și/sau juridice, dovedită cu documente;
  • experiența în administrarea riscurilor bancare/raportare financiară/audit financiar constituie un avantaj;
  • cunoștințe de operare pe calculator: Microsoft Office, Internet Explorer;
  • cunoștințe de limba engleză – nivel mediu.

Competenţe comportamentale

  • orientare către performanţă;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizaţională;
  • gândire conceptuală.

Desfășurarea procesului de recrutare și selecție

Etape de selecție și probe aferente acestora:

  1. Evaluarea cunoştinţelor de specialitate prin: test profesional (80% test de specialitate și 20% test de limba engleză) și interviu profesional.
    Interviul profesional va fi precedat de testarea abilitatilor logice.
  2. Evaluarea compatibilităţii cu postul prin testare psihometrică şi interviu.

Important!

  • data de susținere a evaluării cunoştinţelor de specialitate va fi stabilită de reprezentanții desemnați pentru selecția candidaților şi va fi comunicată prin e-mail candidaţilor.
  • evaluarea cunoştinţelor de specialitate prin test profesional va avea loc la sediile băncii și are la bază tematica şi bibliografia publicate în anunțul de recrutare.
  • evaluarea cunoştinţelor de specialitate prin interviu profesional va avea loc la sediile băncii sau la distanță, prin tehnologia informației și comunicațiilor.
  • pentru susținerea interviurilor la distanță, aferente etapelor de selecție este necesar să dispuneți de un echipament funcțional specific desfășurării unei videoconferințe (respectiv computer/laptop/smartphone) care să permită folosirea unui microfon și a unei camere video; interviurile se vor desfășura prin intermediul aplicației gratuite Microsoft Teams și prin accesarea unui link transmis, în prealabil, de Direcția resurse umane.
TEMATICĂ
BIBLIOGRAFIE
MODALITATEA DE APLICARE

Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina Procesul de recrutare şi selecţie în Banca Națională a României

Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa HR.Recrutare@bnro.ro.