Comunicat de presă


Comunicat referitor la ghidul Autorității Bancare Europene privind practicile de administrare a riscurilor de credit ale instituțiilor de credit și contabilizarea pierderilor de credit așteptate - EBA/GL/2017/06

15.11.2017

Ghidul conține prevederi care se adresează autorităților competente, oferind acestora orientări cu privire la evaluarea eficacității practicilor, politicilor, proceselor și procedurilor de administrare a riscurilor de credit ale instituțiilor de credit, care afectează nivelurile ajustărilor pentru pierderi.

Evaluarea efectuată de autoritățile competente are în vedere practicile privind riscul de credit, contabilizarea pierderilor de credit așteptate și adecvarea capitalului.


De asemenea, ghidul conține prevederi care se adresează instituțiilor de credit, în acest sens fiind enunțate practici solide de administrare a riscurilor de credit pentru instituțiile de credit, în contextul implementării și aplicării pe bază continuă a cadrului de înregistrare contabilă a pierderilor de credit așteptate (ECL – expected credit loss).


Versiunea în limba română este disponibilă la adresa:
eba.europa.eu/documents/10180/1965596/Guidelines+on+Accounting+for+ECL+%28EBA-GL-2017-06%29_RO.pdf/

Versiunea în limba engleză poate fi accesată la adresa:
eba.europa.eu/documents/10180/1965596/Guidelines+on+Accounting+for+ECL+%28EBA-GL-2017-06%29_EN.pdf


Ghidul este luat în considerare în activitatea de supraveghere desfășurată de Banca Națională a României, începând cu data de 1 ianuarie 2018.