Comunicat de presă


Indicatori monetari - luna februarie 2009

24.03.2009

Masa monetară în sens larg (M3) a fost la sfârşitul lunii februarie 2009 de 176 205,1 milioane lei. Faţă de luna ianuarie 2009 aceasta a crescut cu 0,1 la sută (-0,8 la sută în termeni reali), iar în raport cu februarie 2008 masa monetară a crescut cu 17,7 la sută (10,1 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Agregatele monetare*
INDICATORI 28 februarie 2009

(mil. lei)
februarie 2009/
ianuarie 2009
(%)
februarie 2009/
februarie 2008
(%)
M1 (masa monetară în sens restrâns) 84 835,2 -3,5 3,9
Numerar în circulaţie 24 821,9 -0,5 17,3
Depozite overnight ** 60 013,3 -4,7 -0,8
M2 (masa monetară intermediară) 175 838,1 0,0 17,5
M1 84 835,2 -3,5 3,9
Depozite cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse şi depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv) 91 002,9 3,6 33,8
M3 (masa monetară în sens larg) 176 205,1 0,1 17,7
M2 175 838,1 0,0 17,5
Alte instrumente financiare (împrumuturi din operaţiuni repo, acţiuni/unităţi ale fondurilor de piaţă monetară, titluri de valoare negociabile cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) 367,0 9,9 376,4

*date provizorii
**conturi curente, depozite la vedere

Tabel 2. Masa monetară şi contrapartida acesteia*
INDICATORI 28 februarie 2009

(mil. lei)
februarie 2009/
ianuarie 2009
(%)
februarie 2009/
februarie 2008
(%)
Masa monetară (M3) 176 205,1 0,1 17,7
Active externe nete 19 848,5 -0,7 -32,6
Active interne nete 156 356,6 0,2 30,0

*date provizorii

Activele externe nete au scăzut în luna februarie cu 0,7 la sută, până la 19 848,5 milioane lei. Această evoluţie a fost rezultatul diminuării cu 6,4 la sută a componentei "Valute" şi al majorării cu 4,8 la sută a componentei "Aur", pe seama reevaluării stocului de aur.

Activele interne nete au crescut cu 0,2 la sută, înregistrând nivelul de 156 356,6 milioane lei.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna februarie 2009 cu 0,2 la sută (-0,7 la sută în termeni reali) faţă de luna ianuarie 2009, până la nivelul de 206 890,1 milioane lei. Creditul în lei s-a menţinut la nivelul lunii ianuarie 2009 (în termeni reali a scăzut cu 0,9 la sută), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 0,4 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,1 la sută). La 28 februarie 2009, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 30,7 la sută (22,2 la sută în termeni reali) faţă de 29 februarie 2008, pe seama majorării cu 17,3 la sută a componentei în lei (9,7 la sută în termeni reali) şi cu 41,7 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimată în euro, creşterea creditului în valută a fost de 23,1 la sută).

Tabel 3. Creditul neguvernamental*
INDICATORI 28 februarie 2009

(mil. lei)
februarie 2009/
ianuarie 2009
(%)
februarie 2009/
februarie 2008
(%)
Credit neguvernamental (total) 206 890,1 0,2 30,7
Credit neguvernamental în lei: 83 753,7 0,0 17,3
- gospodării ale populaţiei 40 383,7 -0,5 16,1
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 43 370,0 0,4 18,4
Credit neguvernamental în valută: 123 136,4 0,4 41,7
- gospodării ale populaţiei 62 505,5 0,2 49,2
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 60 630,9 0,6 34,7

*date provizorii

Creditul1 guvernamental (al administraţiei centrale, administraţiilor locale, administraţiilor sistemelor de asigurări sociale) a crescut în luna februarie cu 13,8 la sută, până la 24 831,6 milioane lei. La 28 februarie 2009, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 142,0 la sută (126,4 la sută în termeni reali) faţă de 29 februarie 2008.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna februarie cu 0,1 la sută faţă de luna ianuarie 2009, până la nivelul de 154 347,1 milioane lei.

Tabel 4. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali*
INDICATORI 28 februarie 2009

(mil. lei)
februarie 2009/
ianuarie 2009
(%)
februarie 2009/
februarie 2008
(%)
Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali (total)** 154 347,1 0,1 17,8
Depozite în lei ale rezidenţilor: 96 230,4 0,5 11,2
- gospodării ale populaţiei 56 001,1 2,7 25,3
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 40 229,3 -2,4 -3,9
Depozite în valută ale rezidenţilor: 58 116,7 -0,5 30,8
- gospodării ale populaţiei 33 424,1 0,4 24,0
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 24 692,6 -1,6 41,2

*date provizorii
**sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere şi toate depozitele la termen, indiferent de scadenţă

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,7 la sută, până la 56 001,1 milioane lei. La 28 februarie 2009, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 25,3 la sută (17,2 la sută în termeni reali) faţă de 29 februarie 2008.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 2,4 la sută, până la 40 229,3 milioane lei. La 28 februarie 2009, depozitele în lei ale persoanelor juridice au scăzut cu 3,9 la sută (-10,1 la sută în termeni reali) faţă de 29 februarie 2008.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au redus cu 0,5 la sută, până la nivelul de 58 116,7 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 0,8 la sută, până la 13 544,2 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 30,8 la sută (exprimată în euro, creşterea depozitelor în valută ale rezidenţilor a fost de 13,6 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 24,0 la sută (exprimată în euro, creşterea depozitelor în valută ale gospodăriilor populaţiei a fost de 7,7 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 41,2 la sută (exprimată în euro, creşterea depozitelor în valută ale rezidenţilor persoane juridice a fost de 22,7 la sută).


1 inclusiv titlurile de valoare negociabile