Comunicat de presă


Indicatori monetari – iulie 2019

26.08.2019

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2019 un sold de 391 420,6 milioane lei. Faţă de luna iunie 2019, aceasta a crescut cu 0,2 la sută (0,4 la sută în termeni reali), iar în raport cu iulie 2018 masa monetară s-a majorat cu 8,6 la sută (4,3 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Agregatele monetare*
INDICATORI 31 iulie 2019
(mil. lei)
iul. 2019/
iun. 2019
%
iul. 2019/
iul. 2018
%
M1 (masa monetară în sens restrâns) 246 622,0 0,6 12,6
Numerar în circulaţie ** 71 750,4 0,3 9,5
Depozite overnight *** 174 871,6 0,8 14,0
M2 (masa monetară intermediară) 391 420,6 0,2 8,7
M1 246 622,0 0,6 12,6
Depozite cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse şi depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv) 144 798,6 -0,4 2,5
M3 (masa monetară în sens larg) 391 420,6 0,2 8,6
M2 391 420,6 0,2 8,7
Alte instrumente financiare (împrumuturi din operaţiuni repo, acţiuni/unităţi de fond ale fondurilor de piaţă monetară, titluri de natura datoriei cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) 0,0 - -

* date provizorii
** numerar în afara sistemului bancar
*** conturi curente, depozite la vedere

Tabel 2. Masa monetară şi contrapartida acesteia*
INDICATORI 31 iulie 2019
(mil. lei)
iul. 2019/
iun. 2019
%
iul. 2019/
iul. 2018
%
Masa monetară (M3) 391 420,6 0,2 8,6
Active externe nete** 185 263,8 7,8 16,7
Active interne nete*** 206 156,8 -5,7 2,3

* date provizorii
** se calculează prin scăderea din activele externe a pasivelor externe
Activele externe includ: credite acordate nerezidenţilor; depozite plasate la nerezidenţi; titluri de natura datoriei deţinute (emise de nerezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la nerezidenţi; aurul monetar.
Pasivele externe includ resursele atrase de la nerezidenţi: depozite; titluri de natura datoriei emise pe pieţele externe. Începând cu decembrie 2014, conform noilor standarde statistice internaţionale (SEC 2010), alocările de DST de la FMI sunt incluse în pasive externe.
***se calculează prin scăderea din activele interne a pasivelor interne (cu excepţia elementelor componente ale masei monetare M3).
Activele interne includ: credite acordate rezidenţilor; titluri de natura datoriei deţinute (emise de rezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la rezidenţi.
Pasivele interne (exceptând elementele componente ale masei monetare M3) includ resursele atrase de la rezidenţi: depozite cu durată iniţială mai mare de doi ani (inclusiv depozitele rambursabile după notificare la mai mult de trei luni); titluri de natura datoriei cu maturitate mai mare de doi ani emise pe piaţa internă; capital şi rezerve.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna iulie 2019 cu 1,2 la sută (1,4 la sută în termeni reali) faţă de luna iunie 2019, până la nivelul de 262 641,9 milioane lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,2 la sută (1,4 la sută în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,1 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,1 la sută). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 7,9 sută (3,7 la sută în termeni reali), pe seama creșterii cu 10,0 la sută a componentei în lei (5,6 la sută în termeni reali) şi a creșterii cu 4,1 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,7 la sută).

Tabel 3. Creditul neguvernamental*
INDICATORI 31 iulie 2019
(mil. lei)
iul. 2019/
iun. 2019
%
iul. 2019/
iul. 2018
%
Credit neguvernamental (total) ** 262 641,9 1,2 7,9
Credit neguvernamental în lei: 174 894,6 1,2 10,0
- gospodăriile populaţiei 102 984,1 1,8 14,0
- alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 71 910,5 0,4 4,7
Credit neguvernamental în valută: 87 747,3 1,1 4,1
- gospodăriile populaţiei 35 612,3 -1,0 -8,2
- alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 52 135,0 2,6 14,4

*date provizorii
** include şi creditele neperformante

Creditul guvernamental1 s-a majorat în luna iulie 2019 cu 3,0 la sută faţă de luna iunie 2019, până la 103 061,2 milioane lei. La 31 iulie 2019, creditul guvernamental s-a majorat cu 4,3 la sută (0,2 la sută în termeni reali) faţă de 31 iulie 2018.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna iulie 2019 cu 0,3 la sută faţă de luna iunie 2019, până la nivelul de 337 840,9 milioane lei și au crescut cu 8,8 la sută (4,5 la sută în termeni reali) faţă de luna iulie 2018.

Tabel 4. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali*
INDICATORI 31 iulie 2019
(mil. lei)
iul. 2019/
iun. 2019
%
iul. 2019/
iul. 2018
%
Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali (total)** 337 840,9 0,3 8,8
Depozite în lei ale rezidenţilor: 220 441,7 0,2 6,8
- gospodăriile populaţiei 124 569,9 0,1 8,5
- alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 95 871,8 0,2 4,6
Depozite în valută ale rezidenţilor: 117 399,2 0,4 13,0
- gospodăriile populaţiei 85 553,3 0,9 15,5
- alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetar 31 845,9 -0,8 6,7

* date provizorii
** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere şi toate depozitele la termen, indiferent de scadenţă

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,1 la sută, până la 124 569,9 milioane lei, iar faţă de luna iulie 2018 au înregistrat o creştere de 8,5 la sută (4,2 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 0,2 la sută, până la 95 871,8 milioane lei. La 31 iulie 2019, depozitele în lei ale altor sectoare s-au majorat cu 4,6 la sută faţă de 31 iulie 2018.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, s-au majorat cu 0,4 la sută faţă de luna iunie 2019, până la nivelul de 117 399,2 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 0,5 la sută, până la 24 801,2 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 13,0 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 10,4 la sută).

La 31 iulie 2019, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 0,9 la sută (1,1 la sută în termeni reali) faţă de luna iunie 2019 (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,9 la sută). La 31 iulie 2019, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 15,5 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 12,9 la sută) faţă de 31 iulie 2018.

Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 0,8 la sută (-0,6 la sută în termeni reali) faţă de luna iunie 2019 (exprimate în euro, depozitele în valută ale altor sectoare au scăzut cu 0,7 la sută). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale altor sectoare exprimate în lei s-au majorat cu 6,7 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare au crescut cu 4,4 la sută).

1 Include creditul acordat administraţiilor publice (administraţia centrală, administraţiile locale, administraţiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 9 095,1 milioane lei (soldul la 31 iulie 2019), precum şi titlurile de natura datoriei emise de aceste sectoare instituţionale în sumă de 93 966,1 milioane lei (soldul la 31 iulie 2019).

Notă:

În bilanţurile monetare ale instituţiilor financiare monetare dobânda de încasat/de plătit aferentă activelor şi pasivelor financiare, acumulată şi care nu a ajuns la scadenţă se înregistrează la poziţia alte active/alte pasive.

Datele pentru elaborarea indicatorilor monetari sunt raportate conform Regulamentului BNR nr. 4/2014 privind raportarea de date și informații statistice la Banca Națională a României, cu modificările și completările ulterioare, Titlul I, Capitolele I şi II.

Datele statistice au caracter provizoriu și pot fi supuse unor revizuiri periodice. Seriile cronologice aferente statisticilor monetare (disponibile începând din ianuarie 2007) pot fi accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactivă. Seriile de date statistice cuprinzând agregatele monetare şi creditul neguvernamental exprimate ca pondere în PIB pot fi accesate aici.

Următorul comunicat de presă, referitor la indicatorii monetari în luna august 2019, va apărea la data de 24 septembrie 2019.

Arhiva comunicatelor de presă: http://www.bnr.ro/Indicatori-monetari-4151.aspx.