Comunicat de presă


Rezervele internaţionale - iulie 2011

01.08.2011

La 31 iulie 2011, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32.680 milioane euro, faţă de 34.402 milioane euro la 30 iunie 2011.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 1.372 milioane euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.
  • Ieşiri de 3.094 milioane euro, reprezentând plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea a 2,6 miliarde euro aferente datoriei publice interne), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.767 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2011 au fost de 36.447 milioane euro, faţă de 37.873 milioane euro la 30 iunie 2011.

Plăţile scadente în luna august 2011 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 205 milioane euro.