În cadrul acestui program dedicat mediului preuniversitar, lectorii BNR au interacționat cu numeroși elevi din unități de învățământ - școli primare, gimnaziale și licee din București și din întreaga țară, atât din mediul urban, cât și din cel rural, pe teme de interes din domeniul economico-financiar.
Proiectul internațional Global Money Week, a cărui temă în anul 2022 a fost “Build your future, be smart about money” (Construiește-ți viitorul, fii înțelept cu banii tăi), s-a desfășurat în perioada 21-27 martie, cu participarea a peste 20.000 de elevi din 186 de unități de învățământ (ciclurile primar, gimnazial și liceal).
În cursul anului 2022 a început amenajarea unui spaţiu destinat activităţilor de educaţie financiară într-una dintre alveolele Muzeului BNR. Acest spațiu va fi utilizat de lectorii Serviciului educație financiară în cadrul unor întâlniri cu elevi, studenți dar și cu alte categorii de public. Programarea prezentărilor de educație financiară, care se vor desfășura la sediul central, pentru grupurile de elevi, se va putea face prin completarea unui formular dedicat pe website-ul BNR.
Acest proiect se înscrie într-un demers mai larg al instituției, de integrare a patrimoniului arhitectural și muzeal al băncii centrale în proiectele de educație financiară.
Tabăra urbană de educație financiară
Ajuns în anul 2022 la a patra ediție, proiectul se desfășoară în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor.
În premieră, activitățile taberei au fost organizate nu doar în București, ci și în sediile sucursalelor regionale Timiș, Cluj, Dolj, Iași și Constanța. Tot în cadrul acestui proiect a fost organizată o acțiune dedicată copiilor din medii defavorizate, la UPPAS Cumpătu - Sinaia.
Pe parcursul celor 5 zile ale taberei, fiecare dintre grupurile de elevi a beneficiat de informații utile, din partea lectorilor din cadrul BNR și reprezentanților instituțiilor partenere, pentru a dezvolta obiceiuri sănătoase privind gestionarea banilor și a putea lua decizii financiare responsabile pe termen lung.
Metodologia de predare utilizată în cadrul Taberei Urbane de Educație Financiară este una non-formală denumită edutainment (education through entertainment), activitățile derulate bazându-se pe o tehnică de predare multi-senzorială care determină o învățare accelerată, copiii fiind în permanență implicați în procesul de educație. Jocurile și activitățile sunt utilizate pentru a demonstra concepte importante, astfel încât copiii să învețe și să se distreze în același timp.
↑ sus