Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 23 din 26.mai.2023
Monitorul Oficial, Partea I 489 6.iun.2023
Intrare în vigoare la 6.iun.2023
Circulara nr. 23/2023 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 100 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

Art. 1.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 12 iunie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.

Art. 2.

Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:

Metal Argint
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimţat
Calitate proof

Aversul monedei prezintă sediul din Bucureşti al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, inscripţia "ROMANIA" în arc de cerc, stema României, valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune "2023".

Reversul monedei prezintă siluetele unui pescar, a unui vânător şi a unui câine de vânătoare şi inscripţiile "ASOCIATIA GENERALA A VANATORILOR SI PESCARILOR SPORTIVI" şi "100 ANI".

Art. 3.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Art. 4.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România au putere circulatorie pe teritoriul României.

Art. 5.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.