Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 2 din 25.mai.2023
Monitorul Oficial, Partea I 561 22.iun.2023
Intrare în vigoare la 22.iun.2023
Norma nr. 2/2023 privind perioada permisă pentru întreruperea activităţii infrastructurilor pieţei financiare şi a pieţelor monetară şi valutară

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) şi ale art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, ale art. 404 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale art. 405 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

Banca Naţională a României emite prezenta normă.

Art. 1. - Activitatea infrastructurilor pieţei financiare care procesează operaţiuni în monedă naţională, precum şi a pieţelor monetară şi valutară poate fi întreruptă doar în zilele de sărbătoare legală şi în zilele de repaus săptămânal acordat în zilele de sâmbătă şi duminică, în înţelesul art. 139 alin. (1), respectiv art. 137 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Normele Băncii Naţionale a României nr. 10/2003 privind perioada maximă de întrerupere a funcţionării sistemului de plăţi şi decontări şi a pieţelor monetară şi valutară, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 15 decembrie 2003.

Art. 3. - Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.